Mama fetițelor înjunghiate din Roman a povestit, dărâmată de durere, ce s-a întâmplat în dimineața crimei.
Atenție! Detalii care v-ar putea afecta emoțional!
“Nu știu ce l-a facut să gândească așa… Nu pot să zic că dacă-mi dădeam seama din timp era ok, dar el era lucid, era aceeași persoană și foarte rar mai vedeam câte ceva schimbat, dar o puneam pe baza stresului…
Nu vedeam schimbări majore, doar faptul că la un moment dat a slăbit foarte tare. El spunea că este foarte bolnav dar s-a informat pe google și s-a autodiagnosticat și a spus că are diabet și că medicii nu-l cred și a început să țină un regim alimentar.
”Nu puteam vorbi cu familia lui pentru că mă controla, îmi controla telefonul”
Medicamente nu lua decât pentru somn, pentru că avea insomnii. Nu credeam că este atât de grav la început, abia apoi când am văzut că se îngroașă gluma am încercat să-l ajut dar cu cât încercam mai tare să-l ajut, el credea că vrea să-i fac rău.
Ceream ajutorul familiei mele pentru că familia lui nu știa nimic pentru că el nu le spunea nimic și eu nu puteam vorbi cu familia lui pentru că mă controla, îmi controla telefonul, nu prea puteam să vorbesc. Și nu vorbeam cu ei pentru că după aceea aveam muncă de lămurire în casă și eu eram însărcinată în luna a 8-a și nu-mi trebuia asta.
“Tu știi că vă iubesc pe toți, chiar dacă nu vă arăt?”
Cu câteva zile înainte de crimă comandase scutece și în seara de dinaintea crimei îmi spunea să cumpăr lapte praf. Când am vrut să ies din casă s-a uitat la mine și mi-a zis: “tu știi că vă iubesc pe toți, chiar dacă nu vă arăt?” Și i-am spus să stea liniștit, că știu asta. Si apoi a insistat să cumpăr lapte praf, deși eu mai aveam. I-am spus că nu are rost să mă duc să cumpăr dar a insistat să cumpăr lapte praf.
Când m-am întors în casă mi-a spus ca îi este rău. M-am așezat lângă el, am evitat să pronunț cuvântul “salvare” că sărea în capul meu și l-am lăsat să se liniștească și m-am ocupat de fete.
”Stătea pe o parte, ridicat, deasupra mea, cu privirea fixă, o privire goală, înfiorătoare”
Eu l-am mai surprins uitându-se suspect la mine și i-am spus că mă sperie…
Într-o noapte, dormeam pe partea stângă, el la calorifer și m-am trezit, era 3-4 dimineața și am simțit că sunt privită. El stătea pe o parte, ridicat, deasupra mea, cu privirea fixă, o privire goală, înfiorătoare.
În altă noapte m-am trezit și el era între patul nostru și patul fetelor și stătea aplecat deasupra lor și se uita fix.
”A scos un cuțit din sertar și nu știu ce vrea să facă cu el”
Cu ceva timp în urmă i-am spus surorii mele să vorbească cu vărul lui, poate reușește să-l convingă să meargă la doctor. El îmi controla telefonul, eu nu mai puteam vorbi cu ai lui. I-am spus că a scos un cuțit din sertar și nu știu ce vrea să facă cu el, dacă vrea să-și facă rău lui sau mie, nu știu dar sunt speriată.
Eu ca soție am făcut tot ce mi-a stat în putere…”
Ziua crimei
“I-am dat fetei să mănânce și am ațipit. Pe la 7 jumate dimineață am simțit că s-a năpustit asupra mea. Eu cred că a vrut să-mi bage cuțitul în gât dar a ratat pentru că am o rană pe maxilar și o mică atingere pe gât. El a ratat și a căzut peste mine. Când am simțit, m-am ridicat și el deja avea mâna ridicată cu cuțitul în mână. Când am ridicat ochii am văzut lama cuțitului și pe el în întuneric, vrând să lovească încă odată.
Nu știu când am pus mâna și l-am prins de mâini și am avut noroc că era slăbit pentru că dacă era în starea de dinainte, eram moartă de mult. Și i-am prins mâinile și el, în puterea lui a insistat să înfigă cuțitul și am început să strig și să urlu.
Am dat peste fată că era în pat, fata a început să plângă, și a început să plângă și a doua. Am strigat la băiat, acesta a venit alertat, s-a speriat, a început să plângă și a început să-l roage pe tatăl său să mă lase în pace. Am zis “ia repede un telefon și sună la 112” și a găsit telefonul tatălui său.
Când am văzut că a luat telefonul tatălui, speranțele mele s-au năruit pentru ca știam că are o parolă foarte grea. În timp ce noi ne luptam, el a vrut să se apropie de tatăl lui să-l roage și am strigat la copil să iasă afară și să strige după ajutor că mi-a fost frică să nu sară și asupra lui. Băiatul a ieșit în stradă și de acolo a alertat.
Eu între timp am reușit să scap și am ajuns pe living, el m-a tras de ambele mâini ca să mă tragă înapoi în cameră, eu m-am proptit cu ambele picioarele în tocurile ușii și m-am zbătut că mă trăgea și de păr.
La un moment dat cred că a obosit, s-a dezechilibrat, am reușit să ies pe ușă, m-am împiedicat pe scări, am căzut, el a ieșit după mine iar eu m-am speriat, m-am speriat și am clacat. A venit un pic după mine, cred că a coborât o treaptă și am fugit speriată…
”Aș fi vrut să fac altfel, să-mi salvez fetele”
În momentul ăla atât de tare m-am speriat… nu mi-am dat seama… erau copilele în casă și într-o fracțiune de secundă mi-am dat seama că fetele au rămas în casă și am început să strig disperată că-s fetele în casă că îmi era frică pentru ele…
Îmi pare rău, că l-am prins fără cuțit pe scară, nu am putut să-l trag pe scară după mine, să cadă pe scară, să intru eu în casă… nu am putut…
Aș fi vrut să fac altfel, să-mi salvez fetele, aș fi făcut mai multe dar m-am luptat cât am putut eu de mult…
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat dar pentru viața mea a plătit Sofia și Melania se luptă să supraviețuiască! Și le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de noi în aceste momente grele!”, a povestit mama, dărâmată de durere, pentru știripiatraneamț.ro.