Maricel Popa: „Nu transformați Iașul și Moldova în Lombardia României!”

Relocarea pacienților de la Spitalul Județean din Suceava către alte spitale din Iași, Botoșani sau Neamț ar putea conduce la răspândirea noului virus. Președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, solicită autorităților centrale luarea tuturor măsurilor pentru blocarea extinderii focarului de COVID-19 apărut în nordul țării.

“Este îngrijorător ceea ce s-a întâmplat la Suceava. Am observat însă că intenția  autorităților care gestionează situația de acolo este de a reloca pacienții cu alte patologii către spitale din restul județului, dar și din Iași, Botoșani sau Neamț. Nu cred că este cea mai bună soluție. Există riscul major de a fi infectate și alte spitale, pacienți sau personal medical. Am putea ajunge în situația nefericită ca toată regiunea Nord-Est să devină Lombardia României.

De aceea, fac cu toată răspunderea un apel la autorități, la Ministerul Sănătății, la Guvernul României, să regândească această strategie. Cele mai multe dintre spitalele ieșene au adresabilitate regională. Personalul medical de aici trebuie protejat și ferit de orice risc. Dacă se îmbolnăvesc cadrele medicale, riscăm să blocăm tot sistemul de sănătate din Moldova!”, a declarat Maricel Popa.

Președintele Consiliului Județean subliniază că, pe modelul aplicat în alte state, focarul de la Suceava ar trebui închis și izolat, pentru a evita riscul ca medici sau pacienți din alte spitale să fie infectați cu COVID-19.

Transferul către Maternitatea ”Elena Doamna” a unei paciente aflate în travaliu, diagnosticată cu coronavirus, a creat panică în rândul personalului de aici, deși unitatea medicală fusese desemnată încă de acum două săptămâni pentru preluarea unor astfel de urgențe. Și la Spitalul „Sf. Spiridon”, un pacient adus de la Suceava s-a dovedit a fi purtător al virusului, fapt constatat după mutarea la Iași, ceea ce a impus intrarea în izolare a mai multor cadre medicale ieșene și suspendarea activității unei secții întregi.

”Cred că municipiul Suceava ar trebui izolat în sistem circular, aria de securizare putând cuprinde, la nevoie, întregul județ. Ar trebui să ducem acolo specialiști din alte județe, dar și echipamente și medicamente pentru a asigura tratamentul tuturor pacienților în condiții optime. Poate și instalarea imediată a unui spital de campanie, în colaborare cu toate celelalte județe din zonă, cu sprijinul armatei, ar fi o soluție de luat în calcul. Ar fi un gest de responsabilitate care, pe de o parte, ar grăbi vindecarea celor infectați, iar pe alta, ar pune la adăpost, ar proteja populația din restul regiunii.

Trebuie să învățăm din greșelile altora, din experiența celor care au trecut prin astfel de situații și să acționăm în consecință, adoptând cele mai bune soluții, atât pentru medici, cât și pentru pacienți și populație”, a mai punctat președintele Consiliului Județean Iași.

Astăzi, Consiliul Județean a alocat încă 6,23 milioane de lei pentru spitalele ieșene subordonate, implicate direct în lupta cu noul virus.

Serviciul Comunicare al Consiliului Județean Iași

Citiți și Protest la maternitatea „Elena Doamnă” din Iași. Personalul refuză internarea unei paciente, pentru că nu are echipament împotriva coronavirus…

Lasa un comentariu