Margherita de la Clejani, prinsă drogată la volan. Cum au descoperit-o polițiștii

Fata artiștilor Viorica și Ioniță de la Clejani, Margherita, a ajuns în vizorul polițiștilor în această dimineață, după ce a provocat un accident pe bulevardul Gheorghe Șincai, din Capitală.

Potrivit Brigăzii Rutiere, tânăra în vârstă de 28 de ani ar fi pierdut controlul volanului și a lovit un vehicul parcat pe prima bandă.

″În jurul orei 06.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier care a avut loc pe Bd.Gheorghe Șincai. Conducatorul unui autoturism care circula pe Bd.Gheorghe Șincai, dinspre Bd.Dimitrie Cantemir ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat in coliziune cu un autovehicul parcat regulamentar pe prima banda de circulație”, se arată într-un comunicat.

Polițiștii au descoperit că tânăra consumase substanțe interzise

Vedeta TV a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, însă, pentru că avea un comportament ciudat, polițiști spun că au testat-o cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, scrie stirileprotv.ro.

“Comportamentul necorespunzator și gesturile necontrolate i-a determinat pe polițiști să procedeze la testarea conducătorului auto și cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, context în care, acesta a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.2 din Codul Penal”, se mai arată în comunicatul Poliției.

Lasa un comentariu