Maratonul vaccinării la Spitalul Militar „Dr. Iacob Czihac” și la Casa de Cultură a Studenților

La Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași va avea loc un maraton al vaccinării împotriva COVID-19 în perioada 4 mai (ora 8.oo) – 11 mai (ora 24.oo).

Imunizarea populației se va putea efectua non stop (flux continuu) în perioada menționată și se vor putea vaccina fără programare în platformă toate persoanele care doresc acest lucru.

Imunizarea persoanelor din această acțiune va fi făcută pe baza serului Pfizer/BioNTech și va fi efectuată doar în baza cărții de identitate sau a pașaportului.

Conducerea Spitalului Militar asigură totodată că echipele de medici militari vor realiza în continuare și vaccinarea persoanelor care sunt programate în centrul deschis din cadrul instituției.

Accesul persoanelor către zona de vaccinare se va face prin Str. General Berthelot Henri Mathias nr. 7-9. La intrare vor exista echipe de militari care vor sprijini activitatea maratonului – vor legitima (Carte de indentitate sau Pașaport) și apoi vor îndruma solicitanții către zona în care se va efectua vaccinarea.

Persoanele care se vor vaccina în cadrul acestui maraton vor putea să efectueze rapelul (a doua doză) fie la Spitalul Militar Iași, fie la un alt centru de vaccinare la alegere.

La Casa de Cultură a Studenților Iași se deschide Centrul de vaccinare fără programare

O altă oportunitate pentru persoanele care vor să se vaccineze fără programare va fi la Casa de Cultură a Studenților Iași (Str. Vasile Conta nr. 30).

De miercuri, 5 mai, aici va funcționa un centru de vaccinare fără programare.

Serul administrat va fi Pfizer/BioNTech, iar persoanele care doresc să se imunizeze trebuie să se prezinte cu cartea de identitate sau pașaportul.

De asemenea, în perioada 14-16 mai va fi organizat încă un maraton pentru vaccinare la UMF Iași, dar vor fi și alte activități care să crească numărul celor vaccinați. 

Lasa un comentariu