Mai multe spaţii publice abandonate vor fi transformate în parcuri, a anunţat primarul Chirica

Mai multe spaţii publice abandonate din municipiul Iaşi vor fi transformate în parcuri în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene, a anunţat, miercuri, primarul Mihai Chirica.

Edilul a precizat că a semnat în cursul zilei contractul de execuţie pentru efectuarea acestor lucrări, proiectul numit „Oaza de verdeaţă din cartierul nostru – Program comunitar de revitalizare a spaţiilor publice abandonate/degradate de mici dimensiuni” derulându-se cu fonduri europene în valoare de 5,11 milioane de lei prin Programul Operaţional Regional.

„Oaza de verdeaţă din cartierul nostru” este un program comunitar de revitalizare a spaţiilor publice abandonate sau degradate de mici dimensiuni, vizând reconversia şi refuncţionalizarea a 12.741 de metri pătraţi de teren neutilizat. Proiectul include şi modernizarea a trei străzi de acces direct către aceste scuaruri cu o suprafaţă totală de 15.868 metri pătraţi.

Contractul de finanţare europeană aferent întregului proiect a fost semnat pe 5 februarie de primarul Mihai Chirica şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord – Est, Vasile Asandei. Valoarea totală a proiectului, care include şi achiziţia de mobilier urban, management, dirigenţie de şantier, publicitate este de 1,69 milioane de euro, iar durata de realizare de 28 de luni.

Lasa un comentariu