Spitalul de Copii, în topul atențiilor date la medic

În clasamentul naţional, realizat pe baza chestionarelor completate de pacienţi la ieşirea din spital, Spitalul „Sf. Maria” este pe locul 20. Urmează Maternitatea „Cuza Vodă” şi Spitalul de Boli Infecţioase.

Aproape 200 de pacienţi care au fost trataţi la spitalele ieşene susţin că medicii şi asistentele le-au cerut anumite sume de bani în timpul internării pentru a fi trataţi. Rezultatele fac parte dintr-un raport al Anti-Bribery Synergy, pe baza unor chestionare completate de pacienţi, iar pe primele locuri din ţară se află spitale din Bucureşti, Brăila şi Ploieşti, spitalele din Iaşi nefiind în primele zece unităţi medicale din top. În Iaşi, cele mai mari probleme sunt la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, unde 48 de părinţi au confirmat că li s-au cerut bani, pe locul doi se află Mater­nitatea „Cuza Vodă”, unde 26 de mame au răspuns afirmativ, urmate de Spi­ta­lul de Boli Infec­ţioase „Sf. Parascheva”, unde 25 de pacienţi au fost în această situaţie.

„În momen­tul de faţă, la secretariatul unităţii nu avem înregistrată nicio plângere, iar dacă se întâmplă o situaţie de acest gen, insist ca orice persoană să sesizeze acest lucru. Este ilegal şi să oferi, şi să primeşti, este un lucru grav din punctul meu de vedere, astfel încât solicit dacă se întâmplă asta să fie sesizat atât spitalul, cât şi organele abilitate. Spitalul asigură tot ce e nevoie pentru pacient, medicamente, materiale, hrană, tot ce e nevoie la nivel de calitate, astfel încât să nu existe nicio problemă. Nu există niciun motiv ca pacientul să aloce o sumă de bani”, a precizat ec. Robert Dâncă, managerul Maternităţii „Cuza Vodă”. Datele fac parte din Mecanismul de Feedback al Ministerului Sănătăţii (MS) din perioada ianuarie – august 2019, prin intermediul căruia pacienţii din 352 de spitale publice din România au răspuns la un set de zece întrebări care fac referire la modul în care au fost trataţi. Chestionarele au putut fi completate prin SMS sau pe e-mail, rezultatele fiind contorizate de firma Anti-Bribery Synergy, care a adunat toate răspunsurile din întreaga ţară, fiind totalizate astfel 3.800 de răspunsuri afirmative la întrebarea „Vi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?”.

Mai multe detalii în Ziaruldeiasi.ro

Lasa un comentariu