Seceta scumpeşte murăturile. Vezi unde nu a mai plouat de o lună

Murăturile sunt la mare preţ. În Dobrogea, seceta a ars legumele de toamnă, iar în piaţă au ajuns mai puţine şi mai scumpe decât anul trecut. Mulţi clienţi cântăresc bine oferta în această perioadă. Iar unii spun că este mai avantajos să cumpere câteva conserve de-a gata decât să facă acasă.

Pe un câmp din localitatea Nisipari, judeţul Constanţa, producătorul a lăsat iarba să crească pentru ca legumele să fie protejate de soare. În Dobrogea nu a mai plouat de mai bine de o lună de zile.

Ca să aibă legume în septembrie, Ion Iacobescu le-a udat zilnic de la două fântâni aflate în apropiere. Doar combustibilul folosit pentru a scoate apa cu motopompa l-a costat 100 de lei pe zi. La cheltuieli se adaugă banii pentru cei trei muncitori. Pe fiecare îl plăteşte cu 80 de lei pe zi.

Tineri nu mai găsim, aşa că mă chinuiesc. Am două doamne la 73 de ani şi domnul la fel, la 65 de ani, dar care nu se sperie de muncă – Ion Iacobescu, producător

Pentru cele patru hectare cu roşii, ardei şi varză omul a cheltuit 20.000 de lei pe lună, adică 100.000 de lei în tot sezonul. Ca să-şi recupereze investiţia, a fost nevoit să crească preţul.

În piaţă dă gogonelele cu 5 lei. Sunt de două ori mai scumpe decât anul trecut, iar varza a ajuns la 3 lei faţă de 2 lei, anul trecut. Capia costă acum 8 lei kilogramul.

Preţurile sunt la fel de mari în pieţele din toată ţara.

(Sursa: Observator.tv)

Lasa un comentariu