La Iaşi se eliberează paturile de la ATI. Opt decese de Paști

Opt morţi de COVID-19 şi doar 50 de cazuri noi de COVID-19 înregistrate în judeţul Iaşi în primele trei zile din luna mai, în contextul în care şi numărul de teste a scăzut considerabil în zilele libere.

Scăderea numărului de teste de la nivel naţional s-a regăsit şi în cifrele de la Iaşi: dacă sâmbătă, 1 mai, erau raportate 23 de cazuri, duminică au fost doar 12, iar luni 15, în întreg judeţul. Dacă există o problemă cu depistarea cazurilor active, reclamată şi de specialiştii care spun că persoanele se testează acasă şi nu alertează autorităţile, se poate observa o scădere a presiunii pe sistemul de sănătate. La nivelul întregului judeţ Iaşi sunt 219 paturi destinate bolnavilor COVID-19 ce sunt ocupate, dintre care 33 sunt în secţiile de Terapie Intensivă, scrie ziaruldeiasi.ro.

Dacă în urmă cu câteva săptămâni discutam despre o dificultate în a găsi locuri la ATI sau despre transferuri din alte judeţe la Iaşi, în momentul de faţă sunt 35 de paturi libere la ATI în tot judeţul.

Cele mai multe sunt la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi – 10, la Spitalul CFR sunt 7 paturi libere, în timp ce la TIR-ul amplasat în curtea Spitalului de Boli Infecţioase sunt 5 locuri disponibile. În total mai sunt libere 340 de paturi în spitalele din Iaşi care sunt menite pentru bolnavii de COVID-19.

În acelaşi timp, cele opt decese din primele trei zile din mai au dus numărul total de morţi atribuite infecţiei cu SARS-CoV-2 la 844, fiind 41.714 cazuri raportate oficial în judeţul Iaşi de la începutul pandemiei. 

„Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, astăzi (n.r. – ieri), 3 mai 2021, un număr de 604 de persoane se află în izolare, iar 549 de persoane sunt carantinate la domiciliu. Până în prezent, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a emis în total 42.226 de decizii pentru persoanele aflate în izolare şi 42.835 de decizii pentru persoanele aflate în carantină”, au transmis reprezentanţii DSP Iaşi.

Lasa un comentariu