Iranul, doborât de al treilea val al pandemiei cu noul coronavirus

„Nu mai avem portocaliu şi galben, întreaga ţară este pe roşu”, spun oficialii

Iranul a adus boala generată de SRAS-COV2 sub un relativ control la începutul lunii mai, dar apoi au văzut o nouă creştere la începutul lunii iunie, care apoi a scăzut la mai puţin de 1.600 de cazuri noi pe zi la sfârşitul lunii august. Ultimele cifre publicate de catre departamentul de sănătate din Iran au indicat 144 de decese în ultimele 24 de ore, iar numărul de noi infecţii a crescut la 3.049. Numărul total de morţi în pandemie este de 23.952. Douăzeci şi opt de provincii ale ţării, inclusiv capitala, Teheran, sunt clasificate ca roşii sau galbene.

Iraj Harirchi, directorul centrului naţional de control al coronavirusului, a declarat că sistemul de codare a culorilor din ţară nu mai are niciun sens. „Nu mai avem portocaliu şi galben, întreaga ţară este pe roşu”. El a avertizat că numărul morţilor ar putea ajunge la 45.000, odată cu complicaţiile aduse de sezonul gripal care va ajunge în curând, relateaza ziarulevenimentul.ro

Abbas Ali Dorsti, vicecancelar pentru sănătate la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Tabriz, a avertizat că evenimentele din ultimele săptămâni: o creştere a călătoriilor şi nerespectarea protocoalelor, precum şi nepurtarea măştilor de către unii oameni au dus la o creştere evidentă a infecţiilor.

Atât şcolile, cât şi universităţile s-au redeschis, dar a fost lăsat la latitudinea părinţilor să decidă dacă să-şi trimită copilul la şcoală şi, în multe cazuri, părinţii au decis să îi ţină acasă.

Preşedintele, Hassan Rouhani, a declarat că departamentul de sănătate încearcă să mărească capacitatea paturilor din spitale cu încă 10.000.

Peste 400.000 de iranieni sunt înregistraţi oficial că au contractat virusul. Cifre oficiale, însă sunt considerate de specialişti ca fiind subestimate.

Criza sanitară vine într-un moment de presiune fără precedent asupra economiei iraniene afectată de sancţiunile care lovesc moneda şi ridică preţul bunurilor.

Disputa politică dintre SUA şi Iran privind sancţiunile s-a intensificat în ultimul an.

Lasa un comentariu