Ipocrizie, cinism și sabotaj în cazul Spitalului Mobil de la Lețcani. Peneliștii interzic bolnavilor din Moldova șansa la cel mai bun tratament

Liberalii și-au dat ieri arama pe față în plenul Consiliului Județean, sabotând direct nu doar posibilitatea obținerii unei finanțări europene pentru spitalul mobil de la Lețcani, ci și însăși funcționarea acestuia. Cu o nesimțire față de sănătatea ieșenilor greu de descris în cuvinte, consilierii județeni PNL și PMP au părăsit sala de ședințe, refuzând până și să-și asume un vot împotrivă.

Plenul CJ a fost chemat ieri să discute, printre altele, și două proiecte referitoare la spitalul de la Lețcani. Primul era o formalitate administrativă. Al doilea era însă de o importanță vitală. Concret, primul proiect de hotărâre viza schimbarea denumirii spitalului din actele CJ, astfel încât ea să coincidă cu cea din actele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST.

Modificarea era necesară pentru a se putea solicita Comisiei Europene decontarea cheltuielilor făcute cu înființarea spitalului, eliminându-se riscul ca angajații de la Bruxelles să presupună că ar fi vorba de două spitale diferite.

Al doilea proiect de hotărâre viza trecerea spitalului mobil de la Lețcani în subordinea Spitalului de Boli Infecțioase, principala unitate medicală ieșeană implicată în lupta împotriva epidemiei cu noul coronavirus și cea mai avizată în acest context să-l gestioneze.

Doar că… surpriză. Consilierii PNL și PMP au refuzat să discute proiectele dintr-un motiv ce ar putea fi considerat hilar, dacă nu ar fi penibil. Au cerut să vadă raportul Curții de Conturi a României cu privire la achizițiile făcute de instituțiile publice pentru combaterea pandemiei. Cererea liberalilor este de-a dreptul absurdă.

Raportul cerut de ei este public. Este dezbătut la nivel național, este contestat pentru numeroase nereguli și interpretări eronate ale legii și poate fi găsit pe 1001 de site-uri. Iar dacă liberalii voiau raportul semnat, ștampilat și cu fundă roșie, puteau pur și simplu să-l ceară chiar Curții de Conturi. Nu Consiliul Județean Iași a redactat raportul, ci Curtea de Conturi. Sau liberalii voiau neapărat o copie scoasă la imprimanta CJ?

Le spunem noi ce ar putea citi în raportul Curții de Conturi dacă ar vrea să o și facă. Patru cincimi din plățile Unifarm, instituția Guvernului, au fost făcute în avans. CJ nu a dat niciun leu fără să vadă marfa.

Achizițiile realizate de instituțiile conduse de liberali au fost făcute fără acordul consiliilor de administrație, a adunării generale a acționarilor sau a Ministerului Sănătății. Orice leu a cheltuit CJ a fost aprobat de plen. Unifarm a cumpărat aparatură, echipamente și consumabile de la intermediari, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 175 milioane lei.

Spitalul mobil a fost cumpărat de CJ direct de la producător, în urma unei licitații publice transparente. Unifarm a cumpărat aparatură și de 3-5 ori mai scumpă decât prețul de catalog. CJ Iași nu a dat un leu în plus. Directorul Unifarm este acuzat că a cerut mită de 760.000 de euro. Oricât s-au străduit, inspectorii Curții de Conturi nu au putut emite nici cea mai vagă suspiciune de corupție la adresa CJ și nu au identificat niciun prejudiciu.

Pentru a bloca proiectele necesare decontării cheltuielilor și funcționării spitalului, consilierii PNL și PMP s-au ridicat și au părăsit ședința. Legal, acest lucru echivalează cu un vot împotrivă, pentru că în lipsa cvorumului, proiectele nu pot fi adoptate.

Liberalii sunt însă perfect conștienți că un vot deschis împotrivă ar fi imposibil de explicat ieșenilor. Cum să justifici că nu vrei ca spitalul mobil să fie administrat de specialiștii capabili să o facă? Cum să explici că nu vrei ca județul să-și recupereze banii cheltuiți și să poată continua investițiile în beneficiul ieșenilor? Pe scurt, cum poți explica sabotarea directă a eforturilor făcute pentru combaterea epidemiei pe care guvernul liberal se dovedește incapabil să o țină în frâu?

Jocul liberalilor este de un cinism indescriptibil în cuvinte, dar care poate fi măsurat în pierderi de vieți omenești. Blochează funcționarea unui spital doar pentru a putea apoi să acuze Consiliul Județean că nu-și face treaba. E o speranță iluzorie. Ieșenii nu pot fi păcăliți atât de ușor. Ieșenii văd că spitalul de la Lețcani prinde contur și este aproape de a fi pus în funcțiune, în pofida tuturor actelor de sabotaj.

El va funcționa și își va îndeplini menirea. Din păcate însă, mai târziu decât ar fi optim. Iar fiecare întârziere suplimentară poate costa vieți. Este un adevăr! Spitalele ieșene abia reușesc să facă față numărului mare de bolnavi! În ziua în care liberalii limitau șansele bolnavilor din Regiunea Moldovei la cel mai bun tratament posibil, România înregistra 53 de morți din cauza coronavirusului, cel mai mare număr de până acum.

Câți ar fi putut fi salvați dacă liberalii nu ar fi sabotat sistematic, de la bun început, înființarea spitalului mobil?

Săptămâna viitoare, plenul CJ va fi chemat din nou să discute proiectele sabotate de liberali. Câți morți vor mai fi până atunci?

(Sursa: Comunicat de presă TSD Iași)

Lasa un comentariu