Investiție de aproape 2,4 milioane de euro în reabilitarea străzilor din Miroslovești

Pe data de 22 noiembrie, Primăria comunei Miroslovești organizează o licitație pentru asfaltarea drumurilor. Valoarea estimată a achiziției este de 11,3 milioane lei, fără TVA, aproape 2,4 milioane euro.

Contractul presupune și realizarea serviciilor de proiectare. Sunt vizate 18 drumuri comunale și sătești, cu o lungime totală de 11.556 metri.

Structura rutieră prezintă diverse tipuri de degradări, gropi, făgașe, fisuri

„Drumurile propuse pentru modernizare au, în prezent, o structură rutieră suplă alcătuită din straturi asfaltice așezate pe fundație din materiale granulare. Structura rutieră prezintă diverse tipuri de degradări, gropi, făgașe, fisuri, suprafețe faianțate, astfel încât circulația se desfășoară cu dificultate în special pe timp nefavorabil.

Colectarea apelor fluviale de pe suprafața părții carosabile se realizează deficitar din cauza degradărilor și a lipsei dispozitivelor de colectare și evacuare a apelor în unele zone. Starea actuală a drumurilor afectează siguranța circulației rutiere, mărește durata de transport generând disconfort și aspect neîngrijit cu cheltuieli de întreținere ridicate pentru menținerea în stare corespunzătoare în toate timpurile”, se arată în caietul de sarcini.

Lasa un comentariu