Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi caută „voluntari pentru copii speciali“

În această perioadă de distanţare socială, elevii cu cerinţe educaţionale speciale şi/sau dizabilităţi au nevoie, mai mult ca niciodată, de sprijin şi consiliere. Astfel, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi vine în sprijinul elevilor care fac parte din aceste categorii.

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi a lansat pentru şcoala ieşeană şi pentru comunitate proiectul „Voluntari virtuali pentru copii speciali”, scrie adevarul.ro.

„Sistemul de învăţământ special şi special integrat ieşean asigură şcolarizarea unui număr de peste 2.200 de elevi cu cerinţe educaţionale speciale şi/sau dizabilităţi, în şcoli speciale şi de masă. În această perioadă de distanţare socială, aceştia, alături de familiile lor, au nevoie, mai mult ca niciodată, de sprijin, de încurajare, de optimism. Tocmai din acest motiv, propunem un proiect care să ofere modalităţi de a fi alături de elevii noştri din învăţământul special şi de familiile acestora, cu mesajul de a păstra reguli de igienă personală şi a evita, pe cât posibil, contactele sociale în spaţii publice. Este important să le fim alături şi să-i susţinem afectiv şi emoţional, prin diferite mijloace”, explică inspectorul şcolar general, Genoveva Aurelia Farcaş.

Scopul proiectului constă în dezvoltarea solidarităţii şi a angajamentului social prin promovarea comportamentelor de susţinere psiho-emoţională a elevilor cu cerinţe educaţionale speciale din judeţul Iaşi, în perioada de distanţare socială datorată măsurilor cu caracter excepţional pentru limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus.

Astfel, până în luna mai se caută profesori voluntari, specialişti în problematica psihopedagogiei speciale, care să ofere suport psiho-emoţional unui copil cu nevoi speciale, precum şi familiei acestuia.

Resursa umană implicată în proiect este reprezentată de profesori consilieri şcolari, profesori logopezi, profesori de sprijin, profesori psihopedagogi cu rol de voluntari, din şcolile de masă, şcolile integratoare şi şcolile speciale din judeţul Iaşi, precum şi de specialişti ai Organizaţiei „Star of Hope” Iaşi.

Grupul ţintă al proiectului este reprezentat atât de beneficiari direcţi – elevi cu cerinţe educaţionale speciale din judeţul Iaşi care îşi exprimă nevoia de susţinere psiho-emoţională în perioada de distanţare socială datorată măsurilor cu caracter excepţional pentru limitarea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus, cât şi de beneficiari indirecţi, precum familiile elevilor cu cerinţe educaţionale speciale din judeţul Iaşi.

Lasa un comentariu