ING Bank România a acordat o nouă finanțare de 10 milioane lei pentru Agrinvest Credit IFN, pentru a susține fermierii români

HIGH ANGLE VIEW OF TRACTOR WORKING ON AGRICULTURAL FIELD

ING Bank România a acordat a doua facilitate de credit de 10 milioane de lei (2 milioane de euro) pentru compania Agrinvest Credit IFN, specializată în finanțarea sectorului agricol românesc. Astfel, valoarea creditelor contractate de Agrinvest Credit IFN de la ING Bank a ajuns la 20 milioane de lei, după ce compania a mai obținut un împrumut în luna aprilie 2021. Fondurile obținute vor fi utilizate pentru a susține dezvoltarea afacerilor fermierilor mici și mijlocii de pe plan local.

„Sprijinul financiar pe care îl acordă Agrinvest Credit IFN fermierilor mici și mijlocii vine la pachet cu  ampla expertiză tehnologică în sectorul agribusiness a grupului Agrinvest. Ne bucurăm să susținem din nou Agrinvest Credit IFN și suntem convinși că această finanțare va duce la un progres al fermierilor români pentru a adopta practici mai sustenabile din punct de vedere financiar.

Pentru noi, acest credit nu reprezintă doar o nouă tranzacție în portofoliul băncii, ci și un nou pas înainte în direcția sustenabilității și a sănătății financiare a companiilor din România.”, a explicat Marius Gavrea, Expert Agribusiness, divizia Business Banking, în cadrul ING Bank România.

În cei doi ani de activitate de la înființare, Agrinvest Credit IFN a acordat credite pentru fermierii români în valoare de peste 100 milioane lei. La finalul anului 2021, împrumuturile acordate au ajuns la 54 milioane de lei, cu 58% mai mult față de planul de afaceri stabilit la început de an. Cu fondurile obținute, în 2022, Agrinvest Credit IFN vizează un volum de credite noi de peste 45 milioane lei, precum și extinderea portofoliului de clienți.

„Segmentul de piață vizat rămâne cel al fermierilor mici și mijlocii, cu suprafețe medii exploatate de 500-700 ha. Ne menținem angajamentul de a acoperi toate nevoile fermierilor români prin produse personalizate, destinate finanțării ciclului de producție a cerealelor, precum și prin susținerea investițiilor în dezvoltarea fermelor vegetale.

Pentru a veni în întâmpinarea partenerilor fermieri, în 2021, am lansat două noi produse de creditare, care pot contribui la creșterea profitabilității anuale a fermelor vegetale:

  • Facilități de credit garantate cu contractele de vânzare produse agricole, finanțând până la 35% din valoarea respectivului contract;
  • Facilități de credit pentru finanțarea stocurilor de cereale astfel încât fermierii să nu fie nevoiți să vândă producția la recoltă, când, în general, prețurile sunt mai mici.”, spune Andra Pârvan, Director General Agrinvest Credit IFN.

ING Bank România a intrat pe segmentul finanțării agriculturii în anul 2015. Una dintre direcțiile principale ale băncii a fost cea de educație financiară pentru fermieri, prin organizarea unor sesiuni pentru optimizarea afacerii acestora din punct de vedere financiar şi găsirea unor soluţii concrete pentru facilitarea accesului acestora la finanţare. Sustenabilitatea și digitalizarea sunt în centrul strategiei băncii și în sectorul agribusiness.  

Agrinvest Credit IFN face parte din grupul AGRINVEST, jucător de top în sectorul agricol, cu capital 100% românesc. Grupul are activități integrate de distribuție inputuri pentru fermieri, comerț cu cereale, parc logistic pentru transportul cerealelor, dispunând de capacități de depozitare de peste 250.000 de tone în 17 locații din 12 județe agricole, precum și producție agricolă și de sămânță pe o suprafață de peste 6.500 ha. Compania a intrat în registrul special al IFN-urilor in anul 2021.

Lasa un comentariu