În loc să se clarifice, lucrurile par din ce în ce mai neclare pe zi ce trece, în fotbalul românesc

Pe 15 mai starea de urgență națională în care România s-a aflat în ultimele două luni va fi ridicată. Odată cu această măsură vor putea fi reluate anumite activități, printre care se numără și activitatea sportivilor de performanță.

Acest lucru înseamnă revenirea la antrenamente a fotbaliștilor din Liga I, însă acestea se vor desfășura în condiții deosebite. Încă nu se știe momentul în care antrenamentele vor putea începe.

De ce? Pentru ca dacă inițial reprezentanții guvernului susțineau că jucătorii ar trebui să stea până pe data de 15 mai două săptămâni în izolare totală la domiciliu, acum se pare că această izolare de două săptămâni ar trebui să se desfășoare de abia după ce jucătorii vor intra în cantonamentele care vor fi orgazinate după data de 15 mai.

Acest fapt ar determina o amânare automată a începerii antrenamentelor pentru finalul lunii mai, ceea ce ar duce bineînțeles și la o altă amânare de două săptămâni a unei alte date importante, respectiv cea a restartului partidelor oficiale.

Dacă acest lucru va fi sau nu pus în practică se va afla cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, atunci când premierul Ludovic Orban a anuntat că va aduce lămuriri suplimentare cu privire la modul în care se vor desfășura viețile tuturor după 15 mai.

O altă problemă cu care se vor confrunta jucătorii odată cu revenirea la lucru va fi modul în care se vor putea desfășura antrenamentele, acestea permițând conform spuselor autorităților prezența a unui număr maxim de 4 jucatori, care să fie coordonați de către antrenor.

Acest lucru ar însemna că un lot ar putea fi împărțit în măcar 5-6 grupe, care să efectueze pe rând programul zilnic. Jucătorii vor fi testati periodic, cu teste PCR, iar doctorul angajat la fiecare club va superviza zilnic starea de sănătate a sportivilor, luându-le temperatura și monitorizând funcțiile vitale ale acestora.

Pe tot parcursul perioadei de antrenamente în regim de cantonament sportivii ar trebui să beneficieze de un culoar special la hotelul unde vor sta, pentru a evita intrarea în contact cu alte persoane, iar la bazele de antrenament va fi interzisă pregatirea oricăror altor sportivi cu excepția membrilor lotului.

Totodată la fiecare interviu jucătorii și membrii staff-urilor vor fi obligați să poarte măști de protecție. Singurul lucru 100% cert în ceea ce ține de desfășurarea sfârșitului de sezon este faptul că meciurile oficiale vor fi disputate fără prezența în tribune a suporterilor. Vom reveni cu detalii despre soluțiile pe care autoritățile le vor găsi pentru rezolvarea acestor probleme.

Laura Hulubei

Lasa un comentariu