Imaginea unui camion al unei firme de mutări în faţa Casei Albe, virală pe reţelele de socializare

Imaginea unui camion al unei firme de mutări, parcat în faţa Casei Albe, a devenit virală pe reţelele de socializare, internauţii sărbătorind ceea ce ei au numit începutul plecării lui Donald Trump de la sediul preşedinţiei SUA, relatează vineri EFE.

Fotografia, care prezintă un grup de lucrători ai firmei descărcând paleţi cu lăzi goale la una din intrările în Casa Albă, a suscitat comentarii pe Twitter de genul “am aşteptat patru ani să vedem asta”, “ce privelişte frumoasă”, sau ”în sfârşit se întâmplă!”, informează Agerpres. 

Cu doar câteva zile înainte ca preşedintele să-i predea ştafeta succesorului său, Joe Biden, la 20 ianuarie, majoritatea comentariilor celebrează iminenta plecare de la Casa Albă a lui Donald Trump şi familiei sale care se va muta, după cât se pare, în Florida.

Potrivit Departamentului de Stat, cel încă preşedinte al ţării va sta în noaptea de 19 ianuarie, de dinaintea învestirii lui Joe Biden, la Blair House, o reşedinţă din apropierea Casei Albe ce găzduieşte şefi de stat veniţi în vizite oficiale la Washington.

Sursa: Agerpres

Lasa un comentariu