Gigantul Lufthansa aterizează la Iaşi. Ce zboruri va opera compania

Sectorul aeronautic – şi implicit Aeroportul Iaşi – dau semne de revenire. De la Iaşi, peste trei luni, se va putea zbura la Frankfurt cu avioanele companiei Lufthansa. În 2019, aeroportul situat în sud-vestul Germaniei s-a clasat al patrulea în Europa după numărul de pasageri (70 de milioane), după Heathrow (Londra), Charles de Gaulle (Paris) şi Schiphol (Amsterdam). Rezervările se pot face deja pe site-ul operatorului de linie, la preţuri care încep de la 76 de euro.

Zborul direct de la Iaşi la Frankfurt am Main durează 2 ore şi 25 de minute. Din a doua parte a lunii mai, potrivit boardingpass.ro, vor fi patru zboruri dus-întos pe săptămână, duminică şi luni, respectiv joi şi vineri, scrie ziarudeiasi.ro.

Cu 10 zile în urmă, aceeaşi sursă anunţa şi deschiderea rutei directe de la Iaşi la Heathrow, însă pe site-ul Blue Air nu există această opţiune ca zbor direct de la Iaşi. În schimb, de mâine, se reiau cursele Blue Air spre Bucureşti, suspendate de la începutul lunii.

La Aeroportul Iaşi nu ajunsese până ieri nici o comunicare oficială, nici despre zborurile Lufthansa spre Frankfurt, nici despre cele cu destinaţia Heathrow. Chiar şi aşa, preşedintele Consiliului Judeţean a salutat vestea, anunţând că „suntem în discuţii avansate cu mari operatori aerieni, care sunt dispuşi să opereze curse de la Iaşi”. Costel Alexe a amintit că obiectivul este „creşterea graduală a numărului de pasageri până la peste 3 milioane de pasageri”.

Momentan, pe orarul de zbor al aerogării ieşene sunt afişate câteva curse pe zi, cele mai multe spre Otopeni şi Londra (Luton). Alte destinaţii, toate ale Wizzair, sunt: Roma, Bergamo, Dortmund, Paris, Liverpool şi Bruxelles (Charleroi).

Lasa un comentariu