Gaz Metan Mediaș – Poli Iași 2-1. Ieșenii au ratat mult pe final, dar rămân pe ultimul loc în clasament

Gaz Metan Mediaș – Poli Iași s-a terminat 2-1, iar moldovenii rămân pe ultimul loc în Liga 1. Pe final, Daniel Pancu și-a trimis și portarul în careu, dar nu a mai putut schimba nimic.

Ardelenii au început în forță meciul și au ratat prin Zajmovic, însă portarul a fost la post. În minutul 20, Gazul a deschis scorul prin Nițu, după un contraatac, iar apoi și-a mărit avansul după 3 minute, prin acțiunea superbă a lui Valente, scrie digisport.ro.

Pe finalul primei reprize, Valente a mai irosit o ocazie, iar ieșenii au ratat și ei o șansă. În repriza a doua, moldovenii au ieșit mai motivați de la vestiare, iar Duranovic și Onea au ratat șanse bune.

Mediașul a avut apoi o șansă uriașă, când Nițu a fost blocat de portarul Brănescu din postură unu-la-unu. A urmat bara lui Ronaldo Deaconu, șutul lui Ze Manuel și ocazia lui Baco, însă în cele din urmă ieșenii au redus diferența prin Duranovic.

Pe final, Pancu și-a atrimis oamenii în atac, iar Baxevanos a lovit prost mingea din poziție ideală, iar în prelungiri, Pleșca a prins o minge după ce și portarul Iașiului a urcat în careul advers. Gaz Metan Mediaș – Poli Iași s-a terminat 2-1.

Lasa un comentariu