FOTO. Intervenție dificilă a salvamontiștilor. Trei adulţi şi doi copii, în pericol din cauza unei bucăți de drum surpate de ploaie

Trei adulţi şi doi copii au avut nevoie de intervenția salvamontiștilor. Aflați în traseu în Munții Vrancei, aceștia au fost surprinși de o ploaie torențială.

Drumul pe care aceștia se aflau s-a surpat din cauza ploii. Pentru salvarea lor a fost nevoie de intervenţia jandarmilor şi a salvamontiştilor.

Potrivit Salvamont Vrancea, cele cinci persoane, între care doi minori, au fost surprinse, sâmbătă, de o ploaie puternică în zona Cheile Tişiţei.

Oamenii au sunat la 112 după ce torenţii au rupt o porţiune din drumul unde le era parcată maşina.

Misiunea de salvare a durat mai bine de 2 ore.

„Intervenţie finalizată cu succes! Persoanele au fost găsite şi aduse în siguranţă, la maşina personală aflată la intrarea în chei, fără probleme medicale. Acestea erau izolate de torenţii care au rupt o porţiune din drum, fiind necesară extragerea lor printr-o creastă învecinată, ocolind astfel ruptura produsă”, au anunţat reprezentanţii Salvamont Vrancea.

Conform autorităţilor din Vrancea, nici unul dintre membrii grupului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

(Sursa: StirilePROTV)

Lasa un comentariu