Focar de COVID-19 la Spitalul de Copii ”Sf.Maria”

În judeţul Iaşi, unde numărul de îmbolnăviri a scăzut faţă de ziua precedentă, dar se menţine la un nivel ridicat la nivel naţional, au apărut trei focare, iar în alte trei au fost raportate noi îmbolnăviri cu Sars Cov 2.

O situaţie gravă este la Spitalul de Copii Sfânta Maria, după cum ne informează purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi,

„Putem informa cu privire la apariția a trei focare COVID 19 în județul Iași. La Centrul de Servicii Sociale Bucium unde au fost confirmate 7 cazuri, 3 salariați și 4 beneficiari. Un alt focar este înregistrat la ”Vital Medical Center” unde au fost confirmate 18 persoane, un beneficiar si 17 cadre.

Un alt focar este la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iași, aici s-au confirmat 23 de cadre medicale cu noul coronavirus, a avut loc o izolare a cazurilor confirmate la domiciliu și, desigur, a fost efectuată dezinfectia spațiilor unității.

De asemenea, mai informăm cu privire la actualizarea numărului de persoane confirmate cu noul coronavirus în cadrul a trei focare COVID-19: la Spitalul de Boli Cronice ”Sf. Ioan” din Târgu Frumos, unde au fost confirmați cu noul coronavirus încă doi pacienți și un angajat, la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități Hârlău, unde au fost confirmați cu noul coronavirus încă 3 salariați și mai putem face referire și la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihici Hârlău, unde au fost confirmați cu noul coronavirus încă un beneficiar și doi angajați”, a declarat Marius Voicescu.

Prezent ieri la Iași ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că nu se impune deschiderea unei anchete la Spitalul de Copii din Iași, deoarece unitatea medicală nu se află în categoria spitalelor suport COVID.

Ministrul a mai subliniat că în continuare acest spital va trebui să inițieze circuite separate pentru pacienții confirmaţi pozitiv la Sars Cov 2

Lasa un comentariu