Fiul fostului patron al Agrocom Strunga, dus la Socola după audieri

Fiul fostului patron al Agrocom Strunga a primit oficial calitatea de suspect într-un dosar penal în care este cercetat pentru tentativă de omor.

„În cazul în care organul de urmărire penală are o îndoială asupra discernământului suspectului, se dispune efectuarea unei expertize medico-psihiatrice. Ca urmare, față de suspect s-a emis ordonanța privind efectuarea expertizei pentru a se stabili dacă acesta avea discernământul păstrat în momentul comiterii faptei”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunal.

Silviu Stegariu este bănuit că ar fi înjunghiat în picior un tractorist care efectua lucrări pe un teren administrat în comuna Heleșteni, pe fondul unor discuții aprinse cu acesta. Stegariu a fost adus azi la Iași pentru a fi audiat în calitate de suspect. Audierea s-a terminat seara, fără ca dosarul tânărului să fie înaintat instanței cu propunerea de arestare, scrie ziaruldeiasi.ro.

După audieri, Stegariu a fost transportat la Institutul de Psihiatrie „Socola”.

Cititi si Un membru al familiei care deţine Agrocom Strunga cercetat pentru tentativă de omor

Lasa un comentariu