Finlanda incepe lupta cu fake news din scoala primara. Si da rezultate

Finlanda este considerata tara europeana cea mai rezistenta in fata fenomenului „fake news”, fapt ce se explica prin atitudinea sa foarte serioasa in ceea ce priveste combaterea lui: de la profesori la elevii din clasele primare, toata lumea invata cum sa identifice stirile false, arata jurnalistii de la The Guardian intr-un reportaj.

Copiilor le este insuflata circumspectia de la varste fragede, spune Kari Kivinen, directorul unei scoli publice din Helsinki. In clasele primare dau rezultate bune fabulele clasice. Morala din „Corbul si vulpea” lui La Fontaine, apreciaza Kivinen, este valabila si in ceea ce priveste anumiti politicieni din zilele noastre.

In gimnaziu se pune un accent puternic pe gandirea critica

La orele de matematica, de exemplu, elevii invata cat de usor pot fi manipulate statisticile. La orele de arta pot vedea cat de usor poate fi distorsionat mesajul unei imagini, la cele de istorie analizeaza cele mai notabile campanii de propaganda, in timp ce profesorii de limba finlandeza le arata in cate feluri pot fi utilizate cuvintele pentru a deruta, a induce in eroare si a insela.

Obiectivul este acela de a avea cetateni si alegatori activi si responsabili. Gandirea critica, verificarea informatiilor, interpretarea si evaluarea tuturor informatiilor pe care le primesti, de oriunde apar, sunt cruciale. Am facut din acest lucru o parte centrala a materiei, pentru toate disciplinele”, spune Kivinen.

Programa scolara din Finlanda este parte a unei strategii mai ample concepute de guvernul de la Helsinki dupa 2014, cand tara a fost tinta unei campanii de stiri false lansate din Rusia.

Cititți mai multe pe ziare.com

Lasa un comentariu