Primarul Mihai Chirica a fost decorat de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României cu ordinul regal „Nihil sine Deo”

Vineri, 25 Octombrie 2019, cu ocazia zilei Regelui Mihai I al României, am avut onoarea sa fiu decorat de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României cu ordinul regal „Nihil sine Deo”. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sacrificiul permanent pe care orașul nostru, Iași, l-a făcut și îl face în continuare pentru promovarea valorilor noastre naționale, alături de cele ale Coroanei României!

Modalitatea în care am răspuns grelelor provocări prin care trece România, faptul că nu am căzut îngenuncheați de liderii politici care au aruncat țara și Iașul în derizoriu și subfinanțare, faptul că am atras întotdeauna atenția că Moldova, pentru sacrificiile sale, merită mai mult, faptul că noi, ieșenii, nu ne-am lăsat păcăliți de iluzii deșarte în slujba unor politruci ai vremurilor noastre ci, dimpotrivă, am promovat permanent principiile sănătoase ale statului de drept; toate acestea au contribuit la acordarea acestei distincții.

La acestea se adaugă contribuția fiecărui ieșean care, prin muncă cinstită și dragoste pentru orașul nostru, a mișcat Iașul și țara pe drumul cel drept!

De la șoferul de autobuz până la profesorul universitar, de la infirmiera din spital până la medicul specialist, de la elevul din școala până la dascălul său, toți avem dreptul de a purta acesta distincție.sursa:facebook.com

Lasa un comentariu