A fost scoasă la licitație ultima fotografie a poetului Mihai Eminescu

A fost scoasă la licitație ultima fotografie a poetului Mihai Eminescu!

În urmă cu câteva secole, fotografiile reprezentau o raritate. Astăzi, apariția unor astfel de exemplare reprezintă accesul către fragmente de istorie ce ilustrează evenimente-cheie ale evoluției unei societăți. Astfel de fotografii sunt adunate într-o impresionantă colecție, ce va fi scoasă la licitație săptămâna viitoare în cadrul ultimului eveniment al sezonului organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark – Licitația de Carte, inclusiv o Colecție de Fotografie.

A fost scoasă la licitație ultima fotografie a poetului Mihai Eminescu

Personaje emblematice, evenimente politice sau sociale, dar și manifeste artistice sunt ilustrate în fotografiile care au prețuri de pornire între 50 și 1.000 de euro.

Dintre cele 4 fotografii, cunoscute și certificate, ale poetului Mihai Eminescu, își face apariția în licitația de marți, 19 iulie, ultima fotografie a poetului național, care a fost realizată de fotograful Jean Bielig în 1887. Până la această dată, Mihai Eminescu este surprins, pentru prima dată, la vârsta de 20 de ani, în fotografia realizată în 1869, la Praga. 9 ani mai târziu în cea extrasă din tabloul Societăţii „Junimea”, iar cea de-a treia în studioul de la Iași în 1884. Piesa din licitație este ultima din seria celor 4 fotografii, realizată la vârsta de 37 de ani a poetului, și are prețul de pornire de 800 de euro.

Lasa un comentariu