Eurovision 2022. Au fost alese primele 10 ţări care vor participa în finala de la Torino

Eurovision 2022 a debutat ieri seară în Italia. La Torino s-a desfăşurat prima semifinală a competiţiei Eurovision Song Contest, în urma căreia au fost alese primele zece ţări finaliste. Showul a fost prezentat de Alessandro Cattelan, Laura Pausini şi Mika.

Eurovision 2022 a luat startul cu prestaţia reprezentantei Albaniei, Ronela Hajati. Au urmat apoi concurenţii din Letonia, Elveţia, Slovenia, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Lituania, Regatul Ţărilor de Jos, Norvegia, Portugalia, Danemarca, Armenia, Austria, Croaţia, Islanda, Grecia sunt ţările care au concurat în semifinala de marţi, prima din acest an a Eurovision Song Contest, scrie observatornews.ro.

Eurovision 2022. Republica Moldova, printre finalişti

În urma voturilor obţinute din partea juriului de specialitate, la care s-au adăugat voturile telespectatorilor, în finala de sâmbătă se vor alătura ţărilor din Big 5 (Franţa, Italia, Germania, Spania şi Marea Britanie) următoarele zece:

  • Elveția
  • Armenia
  • Islanda
  • Lituania
  • Portugalia
  • Norvegia
  • Grecia
  • Ucraina
  • Republica Moldova
  • Țările de Jos

Ţările au fost anunţate în ordine aleatorie, urmând ca după marea finală să fie publicate clasamentele complete. 

Eurovision 2022. România concurează în semifinala de joi. Ucraina, favorită la casele de pariuri

Reprezentantul României, WRS, va urca pe scena competiţiei joi seara, în cea de-a doua semifinală, cu numărul de concurs 13, interpretând piesa „Llamame”.

În semifinala de joi vor putea vota pentru ţara noastră toate celelalte ţări concurente plus trei dintre ţările calificate direct în finală, fiind vorba aici de Spania, Marea Britanie şi Germania.

Ţara noastră a ratat în ultimii ani calificările pentru marea finală, ultima prezenţă pe scena unei finale a Eurovision Song Contest fiind în 2017, cu reprezentanţii de atunci, Ilinca Băcilă şi Alex Florea care au adus cu piesa „Yodel It!” locul 7.

Cele mai bune rezultate ale României în competiţia europeană sunt de două ori locul 3, în 2005 la Kiev şi 2010 la Oslo şi un loc 4 în 2006, la Atena.

Referitor la şansele de câştig, în momentul actual favorita caselor de pariuri este Ucraina, urmată de Italia şi Marea Britanie. România este văzută cu a 34-a şansă de câştig.

Lasa un comentariu