Dosarul penal de la Opera Iaşi: Beatrice Rancea a scăpat de control judiciar

Fostul manager al Operei Naționale Române Iași, Beatrice Rancea și colaboratorii acesteia au scăpat de controlul judiciar.

Magistrații Tribunalului au admis plângerile depuse de Rancea, șeful de partidă Alighieri Iațâc, asistentul de scenografie Maria Eșanu, șeful serviciului decoruri Gheorghe Iordache, directorul tehnic scenă Laura Maria Vlădoiu și de administratorul a două firme aflate în relații financiare cu Opera, Mariana Stoiciu.

„Soluția de astăzi a Tribunalului Iași constituie un reper desăvârșit de obiectivitate profesională, care nu poate decât să ne bucure. Considerăm că în sfârșit am reușit un prim pas spre adevăr și normalitate, un pas care să constituie totodată începutul reabilitării reputației publice atât de grav și nemeritat afectate a unei persoane căreia Iașul cultural îi datorează enorm”, a declarat Octavian Bichiș, avocatul Beatricei Rancea.

Procurorii DIICOT o acuză pe Beatrice Rancea de constituirea unui grup infracțional organizat care și-ar fi desfășurat activitatea pe parcursul a peste șase ani. Acțiunile grupului vizau delapidarea subvențiilor acordate Operei de către Ministerul Culturii, prin achiziții nejustificate sau cheltuieli exagerate cu chiriile și colaboratorii. Valoarea prejudiciului este apreciată de procurori la 5 milioane lei, scrie ziaruldeiasi.ro.

Cititi si Beatrice Rancea, acuzată de DIICOT ca a constituit un grup infracțional organizat. Prejudiciul se ridică la 1 milion de euro

Lasa un comentariu