Declin major al pieței imobiliare din Iași

Deși în marile orașe din țară s-au înregistrat creșteri consistente ale prețurilor locuințelor, ascensiunea acestora în Iași a fost minimă. Comparativ cu anul 2018, pe parcursul anului trecut locuințele s-au scumpit cu circa 2,5%. Mai exact, prețul mediu a ajuns la aproximativ 1.035 euro/mp.

O creștere mai consistentă se înregistrează la prețurile locuințelor situate în blocuri vechi, peste 5%. În schimb, locuințele noi s-au apreciat cu puțin peste 1%.

Pe site-ul de imobiliare Flatfy.ro sunt postate toate anunțurile de vânzare locuințe din România.

Chiar dacă prețurile au înregistrat doar o ușoară creștere, numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut dramatic, cu circa 23%.Cu toate acestea, județul Iași se menține pe locul 6 în topul celor mai multe tranzacții imobiliare efectuate în anul 2019. Pe primele 5 locuri se află București, Ilfov, Timiș, Cluj și Brașov.

Potrivit Korter.ro, în acest an, în județul Iași urmează să fie date în folosință 10 noi ansambluri rezidențiale. Cel mai mare număr de locuințe noi va fi realizat în București, acolo unde vor fi finalizate lucrările la peste 100 de complexe imobiliare.

Ansambluri rezidențiale în zona Militari: 21 Residence, Militari Residence

Zona Militari din București a avut parte de numeroase investiții imobiliare în ultimii ani. Două dintre acestea sunt 21 Residence și Militari Residence. Ambele oferă spre vânzare apartamente cu 2 și 3 camere, însă 21 Residence are și locuințe mai mari, cu 4 camere, în timp ce Militari Residence dispune de garsoniere.

21 Residence

Dezvoltatorii imobiliari 21 Residence și Pedro Company Constructexim și-au unit forțele pentru a construi complexul 21 Residence din București. În prezent, aproape 1.500 de apartamente au fost deja vândute. Printre avantajele enumerate de constructori se numără: accesul facil la mijloace de transport, acces imediat la centrul comercial Cora Lujerului, Mall Plaza, unități de învățământ universitar, 20% spațiu verde completat de apropierea de Parcul Politehnica, loc de joacă pentru copii sau  spațiu de recreere.

Militari Residence

Situat în vecinătatea complexului comercial Militari și a magazinului Metro, Militari Residence numără peste 10.000 de locatari. Totuși, în cadrul acestuia mai sunt disponibile garsoniere și apartamente cu 2 și 3 camere, cu suprafețe cuprinse între 32 și 69 mp. „Locuințele din Militari Residence sunt proiectate și construite conform standardelor europene de calitate și confort. Clădirile sunt dotate cu lifturi de ultima generație, izolate fonic de casa scării, iar apartamentele se vând finisate și echipate cu uși exterioare metalice cu yale de siguranță și tâmplărie PVC cu geam termopan cu 5 camere, uși de interior, parchet, gresie, faianță și obiecte sanitare”, transmite constructorul Militari Residence.

Prețurile pentru o locuință în cadrul Militari Residence sunt sub media pieței din Iași și capitală și pornesc de la 785 euro + TVA,

Astfel, în zona Militari din București sunt disponibile și ansamblurile rezidențiale Militari Residence și 21 Residence.

Lasa un comentariu