De ce are Iașul mai mulți morți de Covid decât infectați. Explicații oficiale

Zero cazuri de Covid pe judeţul Iaşi, un record dorit, după un an de pandemie. Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până ieri, 17 iunie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.391 de cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (0 cazuri raportate pentru ziua precedentă).

Recordul îmbucurător a fost înregistrat în urma unui număr de 973 de teste PCR şi rapide pe judeţ, dintre care 484 au fost efectuate în municipiul de reşedinţă. Dintre cazurile confirmate pozitiv şi internate, în ultimele 24 de ore au fost efectuate 7 externari.

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri, 17 iunie, erau ocupate 21 de paturi din care 3 sunt paturi ATI, scrie ziaruldeiasi.ro.

În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 915. În acelaşi timp, din raportările Grupului de Comunicare Strategică se constată o revenire zilnică asupra numărului de decese provocate de COVID 19, Iaşul fiind pe lista judeţelor unde numărul deceselor a crescut post-mortem.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Ppublică Iaşi susţin că inanvertenţa sau, mai degrabă, numărul morţilor „în plus”, se datorează suprapunerii datelor de la Institutul de Sănătate Publică cu cel de la Evidenţa Populaţiei.

“Metodologia de raportare a Institutului de Sănătate Publică a fost diferită de metodologia de raportare a deceselor la Evidenţa Populaţiei. La INSP s-a solicitat diagnosticul principal, care reprezintă şi diagnosticul de deces, iar pe certificatul constator care merge la Evidenţa Populaţiei se trece cauza decesului. Din această cauză, raportările făcute de INSP diferă de raportările făcute de Evidenţa Populaţiei. Cele care sunt clare şi corecte, sunt cele făcute la Evidenţa Populaţiei. La o încrucişare a bazelor de date, apar aceste corecţii care au şi fost raportate”, a spus Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.

Lasa un comentariu