Cresc tensiunile la granița cu România. Ucraina se pregătește de război cu Rusia!

Volodimir Zelenski a promulgat legea care permite convocarea rezerviştilor pentru serviciul militar fără a fi decretată mobilizarea. Anunţul a fost făcut miercuri, 21 aprilie, de către preşedinţia de la Kiev, scrie agenţia Reuters. În contextul escaladării tensiunilor cu Rusia, legea permite o întărire semnificativă a forţelor armate din ţara vecină.

Preşedinţia de la Kiev explică: „Aceasta va face posibilă suplimentarea rapidă a unităţilor militare ale tuturor forţelor de apărare cu rezerviștii, crescându-le astfel semnificativ combativitatea în timpul agresiunii militare.”

Volodimir Zelenski vrea să se întâlnească cu Vladimir Putin

Președintele ucrainean l-a chemat marți pe Vladimir Putin să se întâlnească în zona de conflict, regiunea Dombas pentru discuţii vizând evitarea unui „război ruso-ucrainean”, potrivit AFP.

„Domnule Putin! Sunt dispus să vă propun să ne întâlnim în orice loc din Donbas-ul ucrainean unde războiul continuă”, a declarat Zelenski într-un discurs adresat naţiunii.

Lasa un comentariu