Coronavirusul a înjumătăţit numărul căsătoriilor. Câţi miri ieşeni au spus „DA” în plină pandemie

Specialiştii spun că acest lucru a avut consecinţe în lanţ, asta pentru că au avut de suferit şi firmele din diverse domenii: de la restaurante, la magazinele cu produse pentru nunţi şi chiar florării.

Anul acesta, în contextul pandemiei de coronavirus, cei mai mulţi ieşeni au fost nevoiţi să-şi reprogrameze petrecerile de nuntă sau de botez. Numărul mirilor care au spus „DA” în faţa stării civile a scăzut drastic, comparativ cu anul trecut.

Dacă în anii trecuţi, la Iaşi, se putea observa o uşoară creştere a numărului persoanelor care aleg să facă pasul spre întemeierea unei familii cu acte, numărul căsătoriilor este în acest moment la jumătate, comparativ cu 2019.

Specialiştii spun că acest lucru a avut consecinţe în lanţ, asta pentru că au avut de suferit şi firmele din diverse domenii: de la restaurante, la magazine cu produse pentru nunţi, florării. Pierderi au înregistrat şi fotografii.

„Dacă în 2018 au fost programate 2.189 de căsătorii, iar anul trecut 1.905, până în acest moment, la Iaşi, au fost oficiate 1.195. Vorbim de o diminuare considerabilă a numărului de căsătorii. Fireşte, cei mai mulţi dintre cei care şi-au anulat căsătoria au reprogramat-o pentru anul viitor, în speranţa că pandamia sau efectele acesteia vor regresa”, spune directorul executiv al Direcţiei Locale de Evidenţa Persoanelor (DLEP) Iaşi, Marius Bodoga.

Mirii care au spus „DA” în pandemie

În plină pandemie au existat şi cupluri care au preferat să spună „DA” în faţa ofiţerilor de Stare Civilă. Accesul s-a făcut în limita numărului de persoane impus de normele de distanţare fizică şi, bineînţeles, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu COVID-19.

Astfel, dacă în perioada 14 martie – 14 mai 2019, la Starea Civilă au fost oficiate 72 de căsătorii, în perioada 14 martie – 14 mai 2020, când a fost instituită starea de urgenţă pe teritoriul României, au fost înregistrate 62 de căsătorii în faţa ofiţerului de Stare Civilă.

Numărul de participanţi la oficierea căsătoriei civile a fost de 8 persoane, inclusiv mirii.

Planuri de nuntă pentru 2021

Mirii anului 2021 îşi pot programa online ziua şi ora la care va fi oficiată căsătoria la sediul Stării Civile din Iaşi.

Pentru oficierea căsătoriei la Iaşi cel puţin unul dintre viitorii soţi trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în municipiul Iaşi.

Serviciul online de programare a căsătoriilor nu elimină cerinţa legală ca ambii soţi să se prezinte în termenul legal în faţa ofiţerului stării civile pentru a completa declaraţia de căsătorie şi a prezenta actele necesare.

Depunerea actelor şi completarea declaraţiei de căsătorie se face de către ambii soţi, împreună, cu 10 zile înainte de data căsătoriei, termen în care se cuprind atât ziua când a fost făcută declaraţia de căsătorie, cât şi ziua în care se oficiază căsătoria, spun reprezentanţii DLEP Iaşi.

Exemplu de calcul: dacă doriţi să vă căsătoriţi în data de sâmbătă, 30 octombrie 2021, trebuie să depuneţi dosarul joi, 21 octombrie 2021.

Programarea online a căsătoriilor se poate face accesând acest link.

Lasa un comentariu