Coronavirus în România LIVE UPDATE 14 iunie: Cel mai mare număr de cazuri de la intrarea în stare de alertă / Bilanţul actualizat

  • 21.999 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus)
  • 15.719 au fost declarate vindecate şi externate
  • Bilanţul deceselor a ajuns la 1410, potrivit mediafax.ro

UPDATE ora 13:00 Cel mai mare număr de cazuri de la trecerea la starea de alertă: 320 de noi cazuri şi 16 decese

Până astăzi, 14 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 21.999 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.719 au fost declarate vindecate şi externate. Până astăzi, 1410 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. În intervalul 13.06.2020 (10:00) – 14.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbaţi şi 7 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Călăraşi, Cluj, Iaşi, Olt, Sibiu şi Suceava.  

 Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 2 decese la persoane de peste 80 de ani.Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire.  La ATI, în acest moment, sunt internaţi 165 de pacienţi.  Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 560.596 de teste.

Coronavirus România. În ultimele 24 de ore au fost confirmate 275 cazuri şi 14 decese 

Până astăzi, 13 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 21.679 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.635 au fost declarate vindecate şi externate.

Până astăzi, 1394 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 12.06.2020 (10:00) – 13.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 14 decese (5 bărbaţi şi 9 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Bucureşti, Suceava şi Vrancea.

Lasa un comentariu