Confuzie totală în privința celor care vin din Spania. Surse: Guvernul se gândește să scoată țara din zona galbenă

În timp ce mii de români aflați în Spania încearcă să afle dacă pot să vină în România, ca urmare a deciziei de a introduce această țară pe lista galbenă de la INSP, la nivelul autorităților române este o confuzie generală. Surse din Guvernul Orban au declarat pentru Digi24.ro că este foarte posibil ca Spania să fie retrasă de pe lista galbenă, la intervenția MAE, relatează digi24.ro

Se pare că introducerea Spaniei pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat nu a ținut seama de relațiile diplomatice și de principiul reciprocității – în acest moment călătoriile în Spania sunt permise românilor, fără restricții, deși țara noastră anunță zilnic peste 1000 de cazuri noi de infectări cu noul coronavirus. 

Actualizarea listei cu țările din zona galbenă se face prin decizie a CNSU, nefiind nevoie de o ședință de Guvern în acest scop. Până la această oră nu s-a produs nicio modificare pe celebra listă publicată de autoritățile române, ea ar urma să între în vigoare la miezul nopții. 

Pe site-ul MAE însă, Ambasada României la Madrid anunță că nu există condiționalități pentru cei care vin din Spania în România: „Momentan, la sosirea în România din orice destinație din Spania (pe cale aeriană, ruta directă) NU se procedează la intrarea în carantină sau izolare la domiciliu. Pasagerii pot fi însă supuși unor teste suplimentare, în situația în care prezintă simptome ale infectării cu Covid-19”

Pe pagina de Facebook însă, aceeași ambasadă anunță cu totul altceva: ”Spania se regăsește pe lista statelor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, prin urmare la intrarea în România se aplică măsura carantinării persoanelor care vin din această țară, începând cu 11 August 2020.”

Postarea Ambasadei este însoțită de sute de comentarii ale românilor aflați în această țară, care doresc să vină în România, susțin că aveau bilete de avion și li s-au anulat zborurile, unora, iar altora nu li se răspunde la telefoane pentru a primi informații lămuritoare. 

Anularea intemepestivă a zborurilor ar fi fost cauzată de o circulară comunicată luni dimineața de Romatsa, care includea Spania printre țările către care nu se fac zboruri din România. 

”NOTAM-ul actualizat prin care sunt interzise începând cu 11 august zborurile dintre România și Spania a fost publicat”, a anunțat BoardingPass luni dimineață 

Ulterior însă, a fost publicată altă circulară, în care Spania nu mai era menționată, deci zborurile nu ar mai fi interzise. Totuși, pe site-ul Aeroportului Internațional Henri Coandă, figurează deja un zbor către Valencia, care ar fi trebuit să decoleze la ora 23 și care este anulat.

Lasa un comentariu