Complexul E-Gros îşi restrânge activitatea: o treime dintre comercianţi îşi suspendă activitatea

Complexul E-gros îşi restrânge activitatea. Peste 30% dintre comercianţi au solicitat, din motive de siguranţă, suspendarea activităţii. Oamenii care vor fi trimişi acasă vor fi plătiţi în funcţie de decizia fiecărui angajator.

E-gros Trade, aparţinând lui Constantin Rădeanu şi Cristian Delcea, îşi restrânge activitatea de mâine, 19 martie, până pe 31 martie.

În complexul comercial lucrează circa 1.500 de oameni. Cei care vând produse alimentare sau cosmetice, care înseamnă aproape 70% dintre comercianţi, vor ţine magazinele deschise.

Informaţia a fost confirmată de Constantin Rădeanu, care a precizat că măsura a fost luată în încercarea de a preveni răspândirea cazurilor de infectare. “O parte dintre comercianţi au cerut suspendarea activităţii până la sfârşitul lunii. S-au închis unele magazine, însă altele vor mai primi clienţi. Nu ştim până când”, a spus, pentru “Ziarul de Iaşi”, Constantin Rădeanu, unul dintre proprietarii E-gros.

Centrul comercial este vizitat zilnic de mii de ieşeni şi găzduieşte circa 900 de magazine. 

Lasa un comentariu