Cine se poate înscrie la concursul pentru funcţia de director al Casei de Cultură „Mihai Ursachi“

Primăria organizează concurs pentru recrutarea viitorului director al Casei de Cultură „Mihai Ursachi“. Municipalitatea a publicat ieri anunţul, iar concursul se va desfăşura în perioada 10 – 19 martie.

Cei interesaţi să participe la concurs trebuie să elaboreze un proiect de management, data limită de înscriere fiind 21 februarie, iar ziua în care va fi susţinut proiectul în faţa Comisiei de selecţie este 10 martie, scrie ziaruldeiasi.ro.

Anterior, în perioada 3-4 martie va fi făcută o primă analiză a proiectelor de management depuse, iar Comisia va anunţa „lista scurtă“ a candidaţilor. Printre condiţiile de înscriere la concurs se numără: studii superioare, experienţă relevantă în domeniul cultural (minimum 5 ani) şi experienţă în funcţii de conducere (minimum 1 an).

Proiectul de management este limitat, prin regulament, la un număr de 60 pagini.

În evaluarea sa, Comisia va ţine de cont, printre altele, de analiza socioculturală a mediului în care îşi desfăşoară activitatea instituţia (inclusiv cu propuneri privind evoluţia acesteia), analiza activităţii instituţiei (inclusiv propuneri de îmbunătăţire), analiza organizării instituţiei (inclusiv propuneri de restructurare sau reorganizare), analiza situaţiei economico-financiare a instituţiei, strategia, programele şi planul de acţiune pentru îndeplinirea misiunii specifice şi previziuni economice.

„Proiectul trebuie să conţină soluţii manageriale concrete, în vederea funcţionării şi dezvoltării instituţiei, pe baza sarcinilor formulate de autoritate“, se arată în regulament.

În caietul de obiective, document publicat în cadrul anunţului, este stabilită şi o structură obligatorie a modului în care trebuie să arate proiectul de management. Noul director va prelua conducerea Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ din 6 aprilie pentru o perioadă de trei ani.

În prezent, directorul instituţiei culturale este Adi Cristi, el fiind instalat în această funcţie pe vremea fostului primar Gheorghe Nichita.

Lasa un comentariu