Cel mai impresionant bilet la pariuri de la Euro 2020

Primul sfat pentru pariorii începători este să nu se aștepte să se îmbogățească din pariuri. Într-adevăr, această activitate trebuie să rămână strict la nivel de distracție. Cine gândește altfel – și nu are pregătirea unui parior profesionist – poate intra în zona dependenței.

Respectarea recomandării de mai sus nu echivalează cu imposibilitatea de a obține câștiguri mari. Un moment de inspirație, chiar de „nebunie”, așa cum veți putea citi în rândurile de mai jos, poate aduce bani foarte mulți, raportat la miza jucată.

Euro 2020 a oferit un spectacol fotbalistic de calitate, peste așteptări. Microbiștii au rămas cu multe amintiri frumoase, iar pariorii care au jucat „cu cap” au reușit să iasă pe profit. Un anumit parior, însă, a dat lovitura vieții: cu numai 5 euro, a câștigat peste 100.000 de euro. Fabulos! Probabil că vă așteptați ca respectivul să fi jucat un bilet tip „cearșaf”, cu 20-30 de selecții. Nici vorbă! A avut doar două meciuri pe tichet… Dar ce meciuri!

Pariorul din Germania a mizat pe două scoruri corecte: Croația vs Spania 3-3 (cotă 150.00) și Franța vs Elveția 3-3 (cotă 150.00). Ambele partide s-au jucat în aceeași zi, în faza optimilor de finală. „Bild” a publicat o fotografie a biletului, pentru că, altfel, nu credea nimeni. 

Iată care a fost desfășurarea celor două partide:

CROAȚIA vs SPANIA

  • Minutul 20 – Pedri pasează de la mare distanță spre propriul portar, dar acesta preia greșit, iar mingea se duce în poartă. Autogol;
  • Minutul 38 – Sarabia egalează;
  • Minutul 57 – Azpilicueta i-a adus pe spanioli în avantaj;
  • Minutul 77 – Ferran Torres a majorat avantajul ibericilor. Meciul părea jucat, pentru că croații (care aveau absențe importante) nu arătau cine știe ce fotbal. Și totuși…
  • 2-3 minutul 85 – Orsic a redus din diferență;
  • 3-3 minutul 90+2 – Pasalic a egalat și a dus partida în prelungiri. 
  • Spania a mai marcat de două ori, în minutele 100 și 1003, dar pariul neamțului se referea la scorul de după 90 de minute.

FRANȚA vs ELVEȚIA

  • Minutul 14 – Seferovic deschide scorul în meciul jucat pe Arena Națională din București;
  • Minutul 55 – elvețianul Rodriguez ratează un penalty;
  • Minutul 57 – Benzema egalează în stil de mare atacant;
  • 2-1 minutul 59 – Benzema reușește dubla în numai două minute;
  • 3-1 minutul 75 – Pogba scutură plasa cu un șut de la distanță. Elveția este la pământ. Sau nu…
  • 3-2 minutul 81 – Același Seferovic reduce din diferență;
  • 3-3 minutul 90 – Gavranovic egalează atunci când nimeni nu se mai aștepta.
  • Elveția s-a impus cu 5-4 în urma loviturilor de departajare.

Două remize „la trei” trase parcă la indigo, stabilite cu câte un gol marcat în ultimele secvențe ale întâlnirilor. „Noroc” este prea puțin spus. E absolut incredibil cum a profitat pariorul de ziua cu cea mai mare medie din goluri din istoria Campionatului European. Mai în glumă, mai în serios, unii au spus că neamțul s-a întors din viitor și știa deja rezultatele. Alții, cu imaginație și mai bogată, au scris că cele două meciuri au fost … blaturi.

Lasa un comentariu