Cea mai mare pensie din Iași: 8.000 de euro/lună. Cine o încasează?

Potrivit datelor Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi, în judeţul nostru există în prezent cel puţin 333 de persoane care beneficiază de o pensie specială.

Unui ieşean îi intră lună de lună în cont peste 8.000 de euro, fără să fie nevoit să meargă o zi la serviciu. Este vorba despre un fost magistrat, el alăturându-se altor 258 de persoane din judeţul Iaşi care au activat în sistemul judiciar şi care beneficiază, la rândul lor, de o pensie specială la fel de consistentă.

Potrivit datelor Casei Judeţene de Pensii (CJP) Iaşi, transmise „Ziarului de Iaşi“, în judeţul nostru există în prezent cel puţin 333 de persoane care beneficiază de o pensie specială. Dintre aceşti beneficiari, 259 sunt foşti magistraţi, numărul lor explodând faţă de anul 2019, când erau „doar“ 195 de persoane în baza de date.

Cea mai mare pensie de serviciu a unui magistrat atinge, la Iaşi, suma de 41.606 de lei (8.670 euro), arată şefii CJP Iaşi, care spun că nu pot oferi informaţii despre identitatea oamenilor „binecuvântaţi“ cu aceste sume pe viaţă. Pensiile militare nu au fost luate în calcul pentru analiză, fiind gestionate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Serviciul Român de Informaţii.

Pensionari săraci

Pe de altă parte, statisticile Casei de Pensii arată că, în timp ce unii cetăţeni sunt privilegiaţi şi încasează sume colosale, mii de ieşeni se zbat în sărăcie, cu nişte pensii derizorii. Aproape 39.300 de pensionari din judeţul Iaşi sunt beneficiari ai indemnizaţiei sociale minim garantate, care întregeşte veniturile mici ale acestei categorii până la suma de 704 lei (146 euro).

Printre beneficiarii pensiilor speciale (de serviciu) se numără judecătorii, procurorii, grefierii, cât şi personalul civil navigant din aviaţia civilă, auditorii publici externi ai Curţii de Conturi, personalul diplomatic şi consular, dar şi parlamentarii.

Aceste drepturi sunt reglementate prin statute şi legi speciale, care le oferă acestor oameni şansa de a obţine drepturi net superioare faţă de marea masă a contribuabililor sistemului public de pensie.

Totalul pensiilor speciale în plată în luna august 2020 cu cei 259 foşti magistraţi din judeţul Iaşi sunt suportate într-o proporţie covârşitoare de la bugetul de stat şi se ridică la 20,2 milioane lei (4,2 milioane euro). Magistraţii au pensiile reglementate prin legea 303/2004, care stabileşte un „cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării“.

În anii trecuţi, în presă s-au prezentat date din care reiese că cea mai mare pensie este trecută în dreptul fostului procuror Gheorghe Şuhan. Acesta a ieşit la pensie în 2005 iar în 2009 a câştigat în instanţă primul proces intentat Casei de Pensii Iaşi, pentru sporuri de vechime şi suprasolicitare. Ieşeanul a devenit cunoscut la nivel naţional în dosarul „Zahărului“, pe acea vreme fiind procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie Iaşi.

Ulterior, datorită acestei speţe a ajuns numărul doi în DNA la nivel naţional. Din dosarul „Zahărului“ s-a ales praful, persoanele trimise în judecată fiind achitate, iar unele dintre ele au cerut şi despăgubiri. Printre foștii magistrați din Iaşi cu pensie mare se numără şi rectorul Universităţii „Al. I. Cuza“, Tudorel Toader.

Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro

Lasa un comentariu