Ce spune despre tine modul în care îți legi șireturile?

Fiecare dintre noi are propria poveste despre cum am învățat să ne facem fundiță la șireturi: fie ne-au învățat părinții, fie bunicii sau educatoarea ori învățătoarea sau, de nevoie, am învățat singuri.

Deși pare un lucru banal, mulți dintre noi am întâmpinat dificultăți, fie nu am înțeles care este procedura, fie am înțeles, dar nu ne-a ieșit niciodată.

Pentru a face fundă la pantofi, unii dintre noi folosesc următoarea metodă: formarea unui nod inițial și, mai apoi, se formează o buclă doar dintr-un șiret. Celălalt șiret se duce peste prima buclă și se trage ușor pe sub aceasta… și gata! O fundiță ca la carte!

Unele persoane au învățat să se încheie la șireturi prin metoda urechilor de iepuraș, mai exact prin asocierea șireturilor cu urechile unui iepuraș. Pentru fiecare șiret se procedează astfel: se aduce vârful șiretului către zona de unde iese din pantof și formează o buclă, iar cele două bucle se înnoadă și astfel se formează urechile și capul iepurașului. Pentru extra siguranță, se mai înnoadă odată și se formează o fundă dublă.

Unele persoane au învățat cum să facă fundiță abia când au ajuns la maturitate. Altele nu au învățat niciodată și nu își leagă șireturile deloc, ci găsesc metode inedite de a le ascunde în pantof, astfel încât acesta să vadă „curat”, dar și să stea bine strâns pe picior, fără să incomodeze.

În urma acestei aventuri de a face fundă la șireturi au apărut nenumărate metode de a lega șireturile de pantof. Acestea se pot îmbina, înnoda, încrucișa, suprapune sau ascunde în nenumărate forme, care mai de care mai creative.

Oare ce spune felul în care alegi să îți creezi propriul „design” al șireturilor despre tine?

1. Dacă îți ascunzi șireturile în pantofi înseamnă că ești o persoană practică, ușor perfecționistă. Consideri că legarea șireturilor este o pierdere de timp și îți place aspectul „curat al încălțărilor”. De asemenea, economisești și timp.

2. Dacă îți lași șireturile să se vadă doar pe partea exterioară a pantofului sub forma unor linii paralele, asta înseamnă că ești o persoană cu o gândire analitică și clară. Totodată, adopți stilul minimalist, îți place simplitatea și consideri că „less is more”.

3. Dacă folosești tot felul de metode de legare a șireturilor precum încrucișarea, îmbinarea sau suprapunerea lor, atunci înseamnă că ești o persoană cu o gândire creativă și cu imaginație bogată căreia îi place să experimenteze lucruri noi.

Cert este că fiecare persoană are propriul stil de a se lega la șireturi și nu putem spune că o metodă este mai bună ca alta. Atâta timp cât pantoful nu iese din picior și nu incomodează, nu contează cum îți legi pantoful sau cum îți faci fundă.

Lasa un comentariu