Ce pedeapsă i-au dat judecătorii ieșeni unui șofer cu o alcoolemie de 2,6 la mie. Individul nu se putea ţine pe picioare!

Curtea de Apel Iaşi a decis, ieri, să condamne la 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare un bărbat din satul Horpaz care a fost judecat pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Ioan Gavriluţă a fost judecat timp de patru ani, el fiind acuzat că a comis fapta în toamna anului 2016. Atunci, pe 7 septembrie 2016, individul a făcut diverse lucrări pe acasă, timp în care a băut, conform propriei mărturii, 2,5 litri de bere şi 0,75 de ml de ţuică, notează ziaruldeiasi.ro.

Spre seară, la orele 20.00, Gavriluţă s-a urcat la volan pentru a merge la magazin, asta deşi vehiculul său avea inspecţia tehnică expirată şi, mai mult, nici asigurarea nu mai era valabilă. Din cauza consumului de alcool, individul a lovit o maşină care era parcată în faţa propriei curţi de către proprietarul ei. Mai multe persoane au sunat la 112 şi la faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie.

Gavriluţă mirosea puternic a alcool, era incoerent şi nu se putea ţine pe picioare, potrivit judecătorilor. În primă fază, a refuzat să sufle în etilotest, însă a făcut la spital, valoarea în aerul expirat fiind de peste 1 ml/g. “Din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1033/A / 09.09.2016, emis de I.M.L Iaşi, reiese că inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică de 2,60 g/l alcool pur în sânge la prima probă recoltată la ora 21:30, respectiv o îmbibaţie alcoolică de 2,45 g/l alcool pur în sânge la a doua probă recoltată la ora 22:30″, au precizat judecătorii ieşeni.

Individul a recunoscut fapta, şi nu va mai avea voie să conducă timp de doi ani, conform sentinţei de ieri. De asemenea, el ar trebui să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Lasa un comentariu