Cazul misterios al unei mezzosoprane în comă. Artista ar fi căzut pe scări, Poliţia a audiat soţul şi soacra

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi efectuează verificări în cazul unei angajate de la Opera Naţională Română Iaşi care se zbate între viaţă şi moarte.

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară este internată în stare extrem de gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi după ce a căzut de la înălţime şi s-a lovit la cap, notează adevarul.ro.

Primele informaţii care au ajuns la autorităţi arată că artista ar fi fost victima unui nefericit accident, însă ipoteza unei posibile agresiuni nu este exclusă.

Reprezentanţi ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Iaşi s-au deplasat marţi, 12 mai, la casa Mariei Nicoară, acolo unde au discutat cu soţul şi cu soacra acesteia. Aceştia au susţinut varianta accidentului, respectiv că mezzosoprana ar fi căzut pe scări duminică, 10 mai, după ce a consumat băuturi alcoolice în familie.

”În seara respectivă, cei doi soţi au consumat împreună băuturi alcoolice. La un moment dat, doamnei i s-a făcut rău, a vomat şi a căzut pe scări, de la etaj. Soacra a ajutat-o pe soprană să se aşeze confortabil, crezând că îi este rău de la băutură. Apoi, după câteva ore şi-a dat seama că situaţia este critică şi a sunat la 112 după ajutor medical”, a spus avocatul Andrei Horga.

Incidentul ar fi avut loc în jurul orei 22.00, au precizat surse judiciare pentru Ziarul de Iaşi.

Reprezentanţii Operei au transmis un mesaj de încurajare pentru colega lor. „Colectivul Operei Naţionale Române Iaşi este alături de mezzosoprana Maria Macsim Nicoara. Ne rugăm să treacă cu bine peste perioada critică! Un gând bun şi pentru familia ei!”

Citiți și Soprană de la Opera Iași, în comă la Neuro. Polițiștii fac cercetări

Lasa un comentariu