Cauciucurile de iarnă se vor vinde cu o etichetă nouă cu un cod QR. Ce conține codul respectiv

Șoferii care își cumpără în aceste zile cauciucuri de iarnă vor găsi pe ele o etichetă nouă, cu un cod QR. Acesta conține datele tehnice ale cauciucurilor și alte informații despre produs.

Codul a fost impus de Uniunea Europeană și este obligatoriu pentru toți producătorii de anvelope.

La un service din Capitală, şoferii vin în număr tot mai mare să-şi schimbe caucicurile, scrie stirileprotv.ro.

Adrian Mehedințu, manager service: „Sunt programări făcute până la sfârșitul lunii, constant din juma în juma de oră. Suntem la foc continuu, suntem în mijocul sezonului.”

Costurile anvelopelor sunt mai mari ca anul trecut din cauza faptului că materia primă este mai greu de găsit şi nu se mai produce la fel de mult ca înainte de criza sanitară. Pandemia a afectat preţul anvelopelor. aşa că cine vrea să schimbe cauciurile de iarnă în aest an, va plăti cu cel puţin 5% mai mult, de la un preţ mediu de 400 de lei, la 420 de lei.

Cine nu-şi pune cauciucuri de iarnă poate plăti o amendă de până la 2.900 de lei şi se va alege cu certificatul de înmatriculare reţinut.

Cms şef Bogdan Oproiu, Direcţia Poliţiei Rutiere: „Temperaturile au scăzut mult în ultima perioadă, deja în anumite zone a nins, astfel ca la acest moment nu mai putem vorbi că suntem prinşi nepregătiţi.”

Iar românii au de unde alege. Sunt sute de oferte însă, fiţi atenţi, anvelopele noi trebuie să aibă o etichetă care să conţină un cod QR.

Măsura este benefică pentru că atestă faptul că anvelopa este originală, dar oferă şi informaţii importante şoferilor. Asta nu înseamnă că anvelopele produse anul trecut, rămase pe stocuri în magazine, nu pot fi vândute.

Codul Rutier spune că schimbarea anvelopelor de iarnă se face atunci când temperaturile scad sub 7 grade Celsius.

Lasa un comentariu