Câteva sute de pelerini au apelat la Ambulanță și la SMURD pentru îngrijiri medicale

Aproximativ 400 de persoane au avut nevoie în aceste zile de intervenţia echipajelor medicale de la SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi în timp ce stăteau la rând pentru a ajunge la Sf. Parascheva.

Conform datelor oferite de comandamentul forţelor de ordine care se ocupă de desfăşurarea în condiţii bune a pelerinajului, 33 de persoane din 396 au fost transportate la spital, fiind vorba despre luxaţii, crize comiţiale, traumatisme craniene produse prin cădere, hipertensiune arterială, infract, fracturi sau epilepsie. Doar ieri, până la amiază, au avut nevoie de îngrijiri medicale 13 persoane, dintre care patru au fost duse la spital de echipaje SMURD pentru îngrijiri suplimentare, scrie ziaruldeiasi.ro. 

„Două dintre cazuri au fost crize epileptice, care au fost dirijate către Spitalul de Neurochirurgie, a mai existat un caz de hipertensiune arterială şi un caz de etilism acut, în special fiind vorba despre persoane cu vârsta peste 60 de ani. Celelalte nouă persoane s-au întors la coadă, acuzând dureri de cap, stări de moleşeală, pentru care s-a intervenit la faţa locului. În general s-a încercat rezolvarea cazurilor pe loc, fără să fie nevoie de transport la spital“, a explicat dr. Ovidiu Popa, medic din cadrul UPU-SMURD.

Lasa un comentariu