Camera Reprezentanților a votat pentru inculparea lui Donald Trump în vederea demiterii

Membrii Camerei Reprezentanților din Statele Unite au votat în cursul nopții de miercuri spre joi ambele articole de inculpare a președintelui american Donald Trump pentru abuz în putere, în vederea demiterii acestuia, relatează site-ul postului CNN, citat de Mediafax.

Camera reprezentanților a obținut 216 voturi, acesta fiind numărul necesar pentru punerea sub acuzare a președintelui. Ambele articole de inculpare a lui Donald Trump pentru abuz de putere au fost aprobat cu 230 de voturi pentru, din partea democraților şi 197 împotrivă, din partea republicanilor.

Donald Trump devine astfel doar al 3-lea președinte american pus sub acuzare, după Andrew Jackson în 1868 și Bill Clinton în 1998. Richard Nixon a scăpat de umilința de a fi primul președinte al Statelor Unite înlăturat din funcție, dându-și demisia în urma scandalului Watergate, înaintea votului de punere sub acuzare.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Probabilitatea ca acesta să fie găsit vinovat însă rămâne minimă, întrucât votul aparține Senatului controlat de republicani. Liderul senatorilor Republicani, Mitch McConnell, a și declarat de altfel, imediat după încheierea votului, că nu există nicio șansă ca președintele să fie înlăturat din funcție de către Senat.

Lasa un comentariu