Camelia Gavrilă: „Reformarea Partidului Social Democrat, un demers logic, necesar și complex”

„Prof. dr. Camelia Gavrilă, vicepreședintele Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport și coordonatorul Departamentului Național pentru Educație,  analizează obiectiv contextul actual în care se află Partidul Social Democrat și propune anumite soluții pentru reformarea firească a formațiunii politice, elemente esențiale pentru un parcurs ascendent al acesteia.

„Drumul politicilor de stânga din România trebuie să continue în jurul Partidului Social Democrat, un partid care trebuie să renască, păstrând reperele proiectelor de succes, să se reinventeze, să închidă o etapă nefastă, să comunice constant și deschis, cu aceeași grijă umanistă pentru cetățenii români, cu multă competență și selecție atentă a traseelor de urmat.”

Partidul Social Democrat a înregistrat, în mod regretabil, rezultate modeste la ultimele confruntări electorale, a primit lecții dure, deși este un partid cu profunde valori social-democrate, umaniste, un partid orientat spre problemele cetățenilor, fie că ne referim la cei aproximativ 500.000 de membri, la cei care sunt adepți ai unor abordări politice de centru-stânga, dar mai ales dacă luăm în considerare măsurile care au vizat aspirațiile și bunăstarea tuturor cetățenilor din România. Din perspectivă sociologică, se consideră că cel mai bun feedback este cel oferit la „rece”, după o perioadă de analiză a variabilelor care au dus la pierderea unor alegeri. În anul 1996, la data de 17 noiembrie, PSD pierde alegerile prezidențiale în turul II, la fel se întâmpla și pe data de 12 decembrie 2004, apoi pe  26 decembrie 2009, 16 noiembrie 2014 și 24 noiembrie 2019. Din 30 de ani de democrație postdecembristă, partidele de stânga au avut doar 2 mandate la Cotroceni, iar acest lucru trebuie să ne dea de gândit.

„Am convingerea că în lipsa unor direcții politice corecte, chiar dureroase, de reformare a PSD, în lipsa unei viziuni clare, a unor analize profunde și obiective, fără strategii elaborate atent și urmărite consecvent, șirul nereușitelor va continua, scăderea în sondaje va rămâne  o problemă gravă și o temă de reflecție. În aceeași măsură putem vorbi acum de un orizont incert în zona de centru-stânga, dublat de o scădere treptată a partidului în preferințele electoratului”, a susținut deputatul ieșean Camelia Gavrilă.

PSD a decontat multe greșeli, amânări, interpretări, cât și absența unor analize lucide, evident incomode. Cu toate acestea nu poate fi negată buna credință, nu pot fi ignorate strategiile și măsurile eficiente adoptate în ultimii trei ani de guvernare, din preocuparea pentru o viață mai bună a românilor.

„Bătăliile politice nu trebuie purtate, însă, cu orgolii și discursuri ostentative, ci creionate în jurul ideilor, al argumentelor solide și al nevoilor semnalate de cetățeni. Așa cum ne dorim să realizăm o educație centrată pe student și pe elev, pe ideea de competență și echitate, pe valorile parteneriatului școală-familie-comunitate, prin extindere semantică, trebuie să conturăm și o politică centrată pe cetățean, pe o cultură a colaborării și a parteneriatului, pornind de la agenda prezentului, de la dezvoltarea domeniilor necesare pentru o viață decentă, împlinită, într-un context social și economic de tip european.”

Dincolo de toate criticile actuale, de greșeli legate de agenda politică și de accentele în domenii sensibile  urmărite de liderii social-democrati, totuși timp de 3 ani, prin măsuri, programe, inițiative, schimbări legislative, sute de declarații și optiuni politice, s-au anunțat și susținut demersuri importante pentru români, care au condus la îmbunătățirea calității vieții acestora. Cele mai importante reforme și proiecte consistente de țară pe care le-a avut România s-au desfășurat în perioada guvernelor de stânga, guverne formate în jurul Partidului Social Democrat, iar efectele pozitive au vizat întreaga societate românească.

O viziune nouă înseamnă analiza trecutului recent, asumarea lecțiilor politice, parcurgerea unor etape și a unor pași spre necesara reformare a acestui partid, etape care pot să însemne:

  1. Alegeri imediate, transparente, în contextul Congresului din 2020, la nivelul tuturor structurilor interne ale Partidului Social Democrat;
  2. Realizarea unor competiții sau alegeri primare în interiorul partidului, pentru delegarea candidaților cu cele mai mari șanse în perspectiva alegerilor parlamentare și locale;
  3. Organizarea, în interiorul partidului, a unui departament de studii și analize politice, cu precădere orientat spre valorile, principiile, măsurile asociate politicilor autentice de stânga;
  4. Deschiderea listelor electorale către membri și simpatizanți valoroși, intelectuali și profesioniști recunoscuți, cu o reputație impecabilă;
  5. Revitalizarea segmentului de tineret, reconfigurarea organizațiilor de tineret și studenți, la nivel de structură națională, județeană, locală;
  6. Realizarea unor birouri politice regionale care să reprezinte, să negocieze și să realizeze politicile regionale ale României, pentru a elimina discrepanțele și a încuraja proiectele de dezvoltare regională, transgresând interesele locale, în mod firesc subiective;
  7. Dezvoltarea departamentelor de comunicare, bine organizate, de la nivel central la nivel local, precum și folosirea în partid a experților în comunicare și relații publice;
  8. Elaborarea unui plan de dezvoltare a partidului pe termen mediu și lung, plecând de la o analiză reală și clară a situațiilor din teritoriu, de la o diagnoză a situației actuale;
  9. Identificarea unui nou proiect de țară necesar, relevant, ca nucleu al platformei politice pentru alegerile din anul 2020;
  10. Leadership autentic, oameni cu viziune, politicieni respectați și credibili, patrioți și europeni, personalități reprezentative pentru valorile naționale și europene, care să asigure conducerea unui partid democratic, modern, creativ, reconfigurat.

Reformarea PSD este necesară, pentru a da startul unor noi politici de centru-stânga în România, continuând strategiile și proiectele de succes, asumând însă și valori, principii, atitudini care să confere credibilitate partidului în fața opiniei publice, asigurând, de asemenea o viață internă, de partid bazată pe echitate, criterii corecte, valorizarea membrilor, empatie și comunicare, în contrast cu aroganța, autoritarismul, „aranjamentele de culise” care încă se manifestă în forme evidente sau mai discrete.  

Cu siguranță avem nevoie de o reconfigurare de atitudine și demers la nivel de organizație politică națională și locală, dar și de o viziune politică centrată pe cetățean, de o dimensiune europeană a proiectelor politice, context în care politicianul să fie adeptul valorilor, al principiilor asumate, să promoveze idealurile echității sociale, ale prosperității și împlinirii ființei umane în plan social, profesional și personal. „

sursa: comunicat de presă remis de către Biroul de comunicare Cabinet Parlamentar Camelia GAVRILĂ

Lasa un comentariu