FOTO. Busturi din bronz pentru Memorialul Regal de la Iași

În contextul împlinirii a 100 de ani de la înființarea Societății Ateneului și a 99 de ani de la inaugurare, Ateneul Național din Iași anunță faptul că au fost semnate contractele pentru realizarea a trei busturi din bronz care vor întregi Memorialul Regal de la Iași.

180 de ani de la nașterea lui Carol I și a 155 de ani de la nașterea lui Ion I.C. Brătianu

Ca un element de normalitate și echilibru pentru Orașul Regal Iași, Ateneul Național din Iași, instituție aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României, propune confecționarea busturilor Regilor Carol I și Carol al II-lea și a omului politic Ion I. C. Brătianu, personaje – simbol ale istoriei poporului nostru.

Inițiativa vine și odată cu împlinirea a 180 de ani de la nașterea lui Carol I și a 155 de ani de la nașterea lui Ion I.C. Brătianu.

Lucrările vor fi realizate de doi artiști ieșeni, Leontin Păun și Constantin Crengăniș.

În prezent, în cadrul Memorialului Regal de la Iași pot fi admirate monumentele Regelui Mihai I, Reginei-mamă Elena și Reginei Maria, amplasate în foaierul Ateneului Național din Iași.

Lasa un comentariu