Burse pentru elevii din clasele V-XII, din Iași

Fundația Comunitară Iași organizează o nouă ediție a Fondului de Burse. Până pe data de 23 noiembrie 2019, elevii din clasele V-XII care învață la unități școlare din municipiul Iași se pot înscrie în program. Cei selectați vor primi o sumă anuală de 1.800 de lei.

Astfel, dintre cei selectați vor face parte elevii care au media anuală cel puțin nouă în anul școlar anterior. Totodată, vizați sunt și cei al căror venit mediu pe membru de familie nu depășește 800 de lei.

Fundația mai sus menționată strânge fonduri pentru proiectul care urmează să se deruleze.

Astfel, donatorii își vor alege un copil pe care îl vor ajuta timp de un an, oferindu-i lunar suma de 184 de lei.

Proiectul datează din 2012. În primul an, cinci copii au primit șansa de a fi susținuți din punct de vedere financiar. Suma oferită lunar de către donator va susține un copil să își poată plăti cazarea, transportul, rechizitele, manualele și îmbrăcămintea.

În cea de-a IX-a ediție a Fondului de Burse, organizatorii și-au propus să ajute 120 de copii predispuși la abandon școlar din cauza situației financiare precare.

Lasa un comentariu