Burse de la firmele IT, pentru 12 profesori din România: Ce proiecte propun ei

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a premiat 12 proiecte inovatoare propuse de cadre didactice tinere, ce predau în cadrul unora dintre cele mai mari centre universitare din România, respectiv Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București (UPB), Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, UNATC I. L. Caragiale din București, Universitatea Politehnică din Timișoara.

Bursele ANIS reprezintă un parteneriat între industria tech și mediul academic, care recompensează eforturile și pasiunea cadrelor didactice tinere în adoptarea celor mai inovative cursuri și metode de predare, scrie startupcafe.ro.

La această ediție au fost înscrise 27 de proiecte, 12 dintre acestea fiind numite câștigătoare, iar candidații au fost premiați cu câte 5.000 de euro.

Inițiativa Bursele ANIS a fost susținută la această ediție de 9 dintre cele mai puternice companii IT din Romania, organizații implicate activ în dezvoltarea calității sistemului educațional românesc: Adobe Systems Romania, Atos, Bitdefender, Cornerstone Technologies, Deutche Bank Global Technology, Endava Romania, Enea Services Romania, Qualitance QBS, Wipro Technologies.

Profesori ieșeni, câștigători ai Burselor ANIS 2019

Emanuel Onica și Andrei Arusoaie, lectori în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, au propus cursul Blockchain – Fundament și Aplicații, pentru care au câștigat bursa FinTech oferită de Endava Romania.

Marius Gavrilescu, lector universitar în cadrul Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași, a fost premiat cu bursa Machine Learning pentru cursul Învățare Automată oferită de Qualitance QBS.

Lasa un comentariu