Bogdan Cojocaru, șeful tinerilor social-democrați: Măsurile de relaxare trebuie însoțite de dublarea numărului de teste, altfel vom avea o explozie a numărului de cazuri

Liderul TSD, deputatul Bogdan Cojocaru, susține că măsurile de relaxare a restricțiilor trebuie însoțite de o dublare a numărului de teste realizate, precizând că în caz contrar vom asista la o explozie a numărului de cazuri de coronavirus.

Bogdan Cojocaru afirmă, într-un comunicat de presă, că în mod inexplicabil capacitatea de testare în România a fost ținută la un nivel ”incredibil” de mic, precizând că numărul de teste pe zi ar fi trebuit să ajungă deja la peste 10.000.

”Nu știu cât a fost vorba de strategie perfidă din partea autorităților și cât a fost lipsa echipamentelor necesare pentru a crește numărul de teste. Cert este că am avut săptămâni la rând cu doar câteva mii de teste pe zi la o țară cu 20 de milioane de oameni. Făcând puține teste am avut puține cazuri depistate, ceea ce este grav, pentru că sunt persoane asimptomatice care răspândesc boala în comunitate, inclusiv către persoanele vulnerabile”, a precizat deputatul PSD, Bogdan Cojocaru.

El consideră că președintele Klaus Iohannis ar trebui să renunțe ”la scenariile cu poliţistul rău și poliţistul bun, doar pentru a-și crea o imagine favorabilă”, și să ceară guvernului să treacă la testarea masivă a populației.

”Măsurile de restricție vor fi ridicate din 15 mai. Așa ne-a anunțat președintele Iohannis, care dintr-o dată pozează în conducătorul uman și grijuliu, după ce ne-a tot amenințat timp de câteva săptămâni. Ce se va întâmpla din acel moment dacă bolnavii nedepistați de COVID vor umbla liber prin piețe, magazine sau vor merge la serviciu? Ar trebui să mărim rapid capacitatea de testare, chiar să dublăm numărul de teste, astfel ca din 15 mai să putem testa măcar 15.000 de oameni zilnic. Altfel, vom asista la o explozie a numărului de cazuri de coronavirus în România, cu efecte incalificabile”, a declarat liderul TSD, Bogdan Cojocaru.

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că România are o capacitate de testare pentru coronavirus mai mare decât numărul de teste care se realizează. Capacitatea de testare în prezent este de 8.000 de teste pe zi, în 61 de centre.

Întrebat care este capacitatea de testare a România, premierul a precizat: ”Capacitatea este mult mai mare decât numărul de teste care se efectuează. Capacitatea nominală este de 8000 de teste în 61 de locaţii. Oiectivul nostru este să creşte în contnuare, astfel încât să putem testa oricât este necesar, în funcţie de protocol”.

Până joi la prânz în România s-au efectuat peste 113.000 de teste, dintre care aproape 7.000 în ultimele 24 de ore.

Lasa un comentariu