Bogdan Cojocaru, deputat PSD, despre alocările discreţionare de fonduri către comune cu primari PNL: Nu cred că alegătorii vor rămâne impasibili. Astfel de practici trebuie să înceteze

Deputatul PSD Bogdan Cojocaru condamnă modul în care guvernul liberal împarte banii către primării, după ce în judeţul Iaşi cabinetul Orban a dirijat fonduri consistente doar către edilii PNL, în timp ce localităţile conduse de primari PSD s-au ales cu ”praful de pe tobă”.

”Eşti cu PNL, primeşti bani mai mulţi, dacă nu, atunci te pedepsim”, a afirmat parlamentarul social-democrat.

Cojocaru susţine că liberalii uită că banii sunt alocaţi oamenilor din comunele respective şi nu unui partid anume şi că localnicii nu au nici o vină că primarul lor nu are culoarea formaţiunii aflată la putere.

”Comunele cu primari PSD primesc câte 250.000 de lei, în timp ce localităţile cu edili liberali beneficiază de sume mult mai consistente, de două sau chiar de trei ori mai mari. Este strigător la cer ce se întâmplă cu doar două săptămâni înainte de alegeri. Dacă PSD ar fi comis un asemenea gest oare cum ar fi reacţionat cei din PNL?”, se întreabă parlamentarul de Iaşi.

Deputatul Bogdan Cojocaru cere explicaţii şefului PNL Iaşi, Costel Alexe, privind discrepanţele uriaşe între comune la alocările bugetare.

”Costel Alexe nu conduce doar filiala ieşeană a liberalilor, ci este şi ministru în cabinetul Orban, deci este părtaş la această poveste. Mai mult, acelaşi Alexe candidează şi la preşedinţia Consiliului Judeţean. Acesta este modul său de lucru şi dacă va ajunge şef de consiliu? Care este explicaţia că un municipiu precum Paşcaniul a primit mai puţini bani decât o comună condusă de un primar PNL?”, a precizat deputatul PSD Bogdan Cojocaru.

El consideră că reacţia oamenilor din localităţile nedreptăţite de guvernul liberal se va vedea la vot, pe 27 septembrie.

”Nu cred că alegătorii din aceste comune vor rămâne impasibili la ceea ce fac liberalii şi sper să reacţioneze. Este o nedreptate evidentă care trebuie sancţionată aspru la urne. A venit momentul să terminăm cu asemenea practici, iar PSD condamnă ferm încercările PNL de a semăna frică şi teroare, prin dirijarea de fonduri sau folosirea instituţiilor pentru a influenţa votul”, adaugă deputatul social-democrat.

Lasa un comentariu