Bazinele de înot vor rămâne cu lacătele pe ușă și după 15 mai!

Starea de Urgență Națională în care România s-a aflat în ultimele două luni a stopat întreaga activitatea sportivă. Începând de la mijlocul lunii mai însă, se pare că lucrurile se vor schimba pentru majoritatea celor care activează în acest domeniu. Președintele Klaus Iohannis și ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe au anunțat că din data de 15 mai, odată ieșiți din starea de Urgență Națională sportivii își vor putea relua antrenamentele, însă vor exista și excepții. Înotătorii de exemplu, vor fi nevoiți să mai aștepte până în momentul în care se vor putea întoarce la bazinele de înot. Anunțul a fost făcut asta astăzi, de către Ionuț Stroe, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a și motivat decizia.

Am citit foarte multe documente și studii efectuate în zona natație, unii spun că este un sport sigur, alții din contră că acel mediu nu ar fi chiar propice. Natația nu se regăsește în acele sporturi pe care le luam în considerare pentru a fi redeschise din 15 mai”, a spus ministrul Ionuț Stroe.

Decizia vine pe fondul unor restricții care vor continua sa fie în vigoare și după data la care România va ieși din starea de Urgență Națională și va intra într-una de Alertă Națională. În consecință bazinele de înot vor rămâne închise cel mai probabil pana în momentul în care autoritățile vor considera ca pot aplica un nou set de măsuri menite să ofere o relaxare a restricţiilor fixate pana în prezent.

Laura Hulubei

Lasa un comentariu