Bărbat din Iași izolat la domiciliu după ce a revenit din China

Un bărbat din China este izolat la domiciliul din Iaşi, după ce în urmă cu câteva zile s-a întors de acasă, unde a petrecut Anul Nou Chinezesc, transmite Agerpres.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi susţin că măsura este preventivă şi de monitorizare, bărbatul fiind asimptomatic.

„Este un bărbat venit din China să lucreze în Iaşi, unde s-a stabilit cu familia. De zece zile el se află în carantină la domiciliu, după ce a fost în China pentru a petrece cu familia de acolo Anul Nou Chinezesc. Când a revenit, a fost evaluat atât în Germania, cât şi pe Aeroportul Internaţional Otopeni din Bucureşti. Starea de sănătate îi este monitorizată de când a ajuns în România, nefiind înregistrată nicio stare de rău”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Marius Voicescu.

Lasa un comentariu