Avocatul acuzat de uciderea iubitei rămâne după gratii

Avocatul acuzat de uciderea iubitei sale ar putea rămâne în arest cel puţin până la mijlocul lunii viitoare. Magistraţii Curţii de Apel au admis ieri propunerea Parchetului corespunzător de prelungire a măsurii arestării preventive a avocatului Sebastian Felecanu. 

Dacă decizia nu va fi contestată, ori în cazul în care contestaţia va fi respinsă, Felecanu va rămâne în arest până pe 13 septembrie, inclusiv.

Avocatul Sebastian Felecanu este acuzat de procurori că pe 19 iunie anul trecut şi-ar fi aruncat iubita de la balconul apartamentului în care locuiau, situat la etajul al şaselea dintr-un bloc din Târgu Cucu, scrie ziaruldeiasi.ro.

Gestul avocatului ar fi survenit în urma unei certe dintre cei doi, tânăra acuzându-l că o înşeală. Iniţial, anchetatorii au luat în calcul trei variante posibile, respectiv omorul, sinuciderea şi instigarea la sinucidere. Pentru clarificarea modului în care avusese loc incidentul, au fost făcute mai multe simulări, care au inclus şi folosirea unui manechin, aruncat sau lăsat să cadă de la etajul respectiv.

Conform concluziilor anchetatorilor, dinamica prăbuşirii fetei de la etaj indică aruncarea activă şi nu simpla cădere, ceea ce a dus la acuzarea lui Felecanu de omor.

La momentul respectiv, tânăra era însărcinată, fapt ce a dus la încadrarea juridică definitivă de omor calificat. Dacă va fi găsit vinovat, Felecanu riscă închisoarea pe viaţă sau pe un termen cuprins între 15 şi 25 de ani.

Lasa un comentariu